Un disident anticomunist român de marcă se ridică împotriva cedării în fața Rusiei: „Putin îl privește pe Trump cu același dispreț amuzat cu care Stalin se uita la Roosevelt”

„O Rusie care distruge Ucraina, de fapt cu asistența americană, ar fi o țară cu totul diferită”, scrie Gabriel Andreescu, unul dintre cei care l-au înfruntat pe Ceaușescu, cu prețul arestului. Într-o opinie publicată pe Contributors și HotNews, Andreescu amintește cum inepția se plătește, dacă nu e înfruntată. 

Imediat după Conferința de la München (14 februarie 2025), istoricul Timothy Snyder a pus comportamentul lui Donald Trump și al echipei în lumina evenimentelor similare din 1938. Atunci, pe 30 septembrie, Marea Britanie și Franța, au legitimat la München, împreună cu Germania și Italia, cerința lui Hitler de a prelua Regiunea Sudeților de la statul cehoslovac.

Exemplul Cehoslovaciei

Inițial, amintește Snyder, la ultimatumul lui Hitler de a i se ceda Sudeții, liderii cehoslovaci aleseseră să reziste. Președintele Edvard Beneš a rămas la Praga, deși lumea politică se aștepta ca el să fugă într-o capitală străină, unde să formeze un guvern în exil.

Cehoslovacia era o democrație funcțională, o putere industrială și avea mijloace de apărare. Se bucura de cea mai bună industrie de armament din Europa, iar de Germania o separa un lanț muntos. Pe granița cu vecinul amenințător fuseseră ridicate fortificații. 

Când Wehrmacht-ul a atacat Regiunea Sudeților, rezistența i-a obligat pe germani să aducă trupe din alte sectoare și să mobilizeze noi contingente de soldați. Succesul reacției cehoslovace i-a motivat pe britanici și pe francezi să-i ofere lui Beneš ajutoare financiare și militare. 

Franța a reocupat teritoriile pe care Germania i le luase cu câțiva ani înainte fără rezistență. Incursiunea Germaniei în teritoriile baltice ale Poloniei a trebuit să fie  anulată. Cehoslovacii au lansat parașutiști în spatele liniilor germane, în timp ce germanii ieșeau pe străzi cerând pace.

Situația era favorabilă Cehoslovaciei. Și totuși, Neville Chamberlain și Édouard Daladier au semnat Acordul de la München, obligându-l pe președintele Beneš să accepte raptul lui Hitler. Marea Britanie și Franța doriseră pacea în orice condiții. 

Doar că Germania nu s-a oprit în Sudeți (era previzibil) și a ocupat peste câteva luni întreaga Cehoslovacie. Când Wehrmacht-ul a invadat Polonia în septembrie 1939, a folosit tancurile nou-nouțe ale Cehoslovaciei și celelalte arme ale țării ocupate. Resursele economice și umane cehoslovace se aflau la acel moment la dispoziția lui Hitler.

Exact aceleași acuzații le face azi Putin

Similaritatea dintre evenimentele din 1938 și cele de astăzi este impresionantă. Hitler legitimase atacarea Cehoslovaciei declarând această țară drept una artificială și reclamând (fals) reprimarea germanilor din Regiunea Sudeților. 

Exact aceleași acuzații au fost lansate de Putin ca argument pentru invadarea Ucrainei. În 1938, președintele Beneš urma să se refugieze în Occident; pe 24 februarie 2022, președintelui Zelenski i s-a pus la dispoziție un avion pentru a fugi din Ucraina. Nici unul, nici celălalt nu au plecat. În 1938, Wehrmacht-ul se împotmolise în munţi în ciuda amenințărilor pline de trufie ale lui Hitler. În 2022, Putin planificase să ocupe Ucraina în trei zile. De trei ani bate pasul pe loc, în timp ce a pierdut aproape un milion de soldați, Rusia a devenit o paria internațională, iar economia ei a ajuns pe marginea prăpăstiei. Concluzia istoricului american:

„Dacă Cehoslovacia ar fi rezistat, …, putem fi în mod rezonabil încrezători că nu ar fi existat un al doilea război mondial, cel puțin nu de genul pe care l-a experimentat Europa începând cu septembrie 1939”. 

Din această perspectivă, „Acceptarea pretențiilor Rusiei, dacă aceasta duce la victoria ei acum sau mai târziu, ar putea foarte bine să creeze condițiile unui război mondial. 

O țară părăsită de aliați?

O Rusie care distruge Ucraina, de fapt cu asistența americană, ar fi o țară cu totul diferită. Resursele ucrainene, precum resursele Cehoslovaciei în 1938, ar face agresorul mult mai puternic. În acest moment, Ucraina are cea mai bună armată din Europa și cea mai întărită în luptă. Este singura țară din Occident care a purtat un război major în acest deceniu. Inovează mai repede decât pot copia alții. 

Toate acestea, precum și agricultura, mineralele și porturile, pot fi pierdute în favoarea Rusiei. Și apoi, după un timp desigur, Europa se va confrunta cu o țară mult mai puternică, una făcută pentru război, una ai cărei lideri cred că războiul funcționează”.

Donald Trump și echipa urmează iresponsabil scenariul lui Hitler: presează Kievul să cedeze lui Putin părți din Ucraina și creează condițiile ca Rusia, întărită, să revină și să ocupe țara condusă acum de Zelenski. Va ataca noile state de graniță declanșând un război generalizat. Donald Trump și echipa lui joacă astăzi rolul lui Neville Chamberlain și a lui Édouard Daladier. 

Spre desosebire de ultimii doi, conducerea americană din anul 2025 este lipsită de bună credință, atât de incultă încât nu cuprinde catastrofa Acordului de la München din anul 1938 și complet incapabilă să înțeleagă apelurile aliaților săi din NATO.

Cum l-a manipulat Stalin pe Roosevelt

Donald Trump nu este singurul președinte american pe ai cărui umeri Istoria a așezat o responsabilitate uriașă și acesta a trădat-o. Un altul a fost Franklin Delano Roosevelt. 

Dacă soarta Europei Centrale și de Est la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial fusese decisă de înaintarea trupelor sovietice, soarta Orientului Îndepărtat a fost consecința „prestației inepte” a președintelui american. 

Eticheta dintre ghilimele îi aparține lui Sean McMeekin, autorul unei cărți absolut remarcabile, Războiul lui Stalin. McMeekin a documentat în detaliu cum Roosevelt a fost, până la ridicol, păpușa autocratului sovietic. 

Stalin a avut marele atu de a-l fi înconjurat pe președintele american, cu spioni și agenți de influență sovietici. Faptul nu ar fi fost suficient totuși fără defectul de gândire geostrategică a lui Roosevelt, la care s-au adăugat „naivitatea și sentimentalismul”.

Începând cu anul 1941, după intrarea Americii în război, Roosevelt „a dorit cu disperare să-l întâlnească pe Stalin”. L-a „curtat” cu „o energie nedisimulată”, până la a-i propune o vizită informală, în doi, fără prezența lui Churchill. 

Roosevelt își denigra propriul Departament de Stat

A acceptat ca întâlnirea din noiembrie 1943 să aibă loc la Teheran, deși capitala Iranului se afla sub ocupație sovietică și deși drumul până acolo reprezenta pentru președintele invalid un efort epuizant. La cererea lui Stalin, Roosevelt i-a concediat pe ofițerii și diplomații cu ranguri înalte cunoscători ai Rusiei și a adus cu el oameni agreați de sovietici. 

Aplombul lui Stalin fusese stimulat de scrisorile lui Roosevelt către Stalin, care denigrau frecvent Departamentul de Stat. „Servilismul președintelui față de Stalin” (McMeekin), seamănă grozav cu servilismul de astăzi a lui Trump față de Putin, inclusiv prin aducerea în Departamentul „lui” de Stat a unor pro-ruși.

Palatul de la Teheran

La Teheran, Roosevelt a locuit în Palatul lui Stalin, a avut discuții particulare cu gazda și l-a evitat pe Churchill. Practic, a făcut echipă cu autocratul sângeros pentru a respinge cererile premierului britanic privitoare la independența Poloniei – pentru a cărei suveranitate, Marea Britanie intrase în război – și pentru deschiderea unui front în Balcani sau o operațiune în Adriatica care ar fi dus la o realitate postbelică mai puțin dramatică.

În toamna anului 1944, Stalin l-a convins din nou pe președintele american să facă un drum istovitor: 22.500 km, dus-întors, până la Ialta. Roosvelt era aproape pe moarte și totuși s-a supus. Palatele Livadia și Voronțov, unde urmau să locuiască delegațiile americană și britanică au fost înțesate de microfoane. În stațiunea din Crimeea, Roosevelt s-a aliniat din nou cerințelor lui Stalin. 

Ce s-a petrecut în China

Cele mai mari consecințe le-au avut acceptul unei zone de influență a URSS în nord-estul Chinei, a dominației sovietice în Manciuria și Mongolia, permisiunea ca URSS să invadeze Coreea de Nord. Deși SUA făcuseră pași finali împotriva Japoniei, iar victoria rămăsese o problemă de timp, Roosevelt a insistat ca URSS să intre în lupta împotriva Japoniei și ca urmare să se implanteze în China.

„Cu greu îl putem învinovăți pe Stalin pentru că a acceptat să devoreze miile de kilomtri pătrați de teritorii asiatice pe care Roosvelt i le-a oferit în schimbul unui bilet la ordin de a interveni numai atunci când interesele sovietice, și nu cele americane, o vor cere – o intervenție care, de altfel, va fi realizată în mare parte cu material de război trimis în Siberia prin împrumut tocmai de către americani”.

Comentariul sarcastic al lui Sean McMeekin este consonant cu criticile din acea vreme ale Administrației lui Roosevelt, unele în termeni patetici:

„Încurajarea unei intevenții sovietice pentru un câștig atât de mic, cu un cost imprevizibil de vieți, bunuri materiale și onoare în viitor – și distrugerea simultană a Aliatului nostru, China – ar constitui un act de trădare care ar face din Carta Atlanticului și din speranțele noatre pentru pacea  mondială o farsă tragică”.

Efectele din Pacific

Franklin Roosevelt a perseverat în această politică iresponsabilă. În ultimele luni ale războiului din Pacific, sovieticii au primit peste 4 milioane de tone de materiale de război pentru armatele din Extremul Orient, pe cheltuială materială și logistică a marinei americane din Pacific. 

Politica lui Roosevelt i-a permis lui Stalin ca, după moartea acestuia, la 12 aprilie 1945, să ocupe Manciuria, să ia pradă stocurile armatei japoneze, din care o mare cantitate a fost oferită lui Mao, care pornise insurecția împotriva lui Chiang Kai-shek. Stalin i-a ordonat lui Mao să își trimită forțele din sudul Chinei spre nord și în Manciuria, unde aveau să fie aprovizionate de Armata Roșie. 

Întărirea armatei lui Mao și coordonarea lui în înfruntarea guvernului legitim, inclusiv cu arme americane, se petrecea în timp ce noul președinte Truman a încetinit și apoi, în septembrie 1946, a oprit complet susținerea lui Chiang Kai-shek. Din acel moment, soarta politică a Chinei a fost pecetluită. Ca urmare a deciziilor pe care Truman le va lua în condițiile ingrate lăsate în urmă de Roosevelt, China și parte din Orientul Îndepărtat vor cădea pradă regimurilor comuniste. Roosevelt are o contribuție la uciderea a cca 69 de milioane de chinezi, a 3-4 milioane de vietnamezi, a 2.500.000 de cambodgieni, victime ale sălbaticei represiuni comuniste. De 70 de ani, populația Coreei de Nord trăiește într-o stare de sclavie.

***

Între Neville Chamberlain, Édouard Daladier, Franklin Delano Roosevelt și dizgrațiosul, hrăpărețul și necontrolatul Donald Trump, diferențele de personalitate sunt enorme. 

Este motivul pentru care rândurile anterioare nu sunt atât despre lideri ca atare, cât despre implicațiile stupidității în Istorie. Faptul că Trump a ajuns să domine viața politică americană pare o  glumă neagră a acestor timpuri. În cazul unor conducători de state atât de puternice precum SUA, consecințele politicilor inepte sunt enorme.