Un economist critică „anturajul dăunător al actualului președinte Nicușor Dan” / „Riscăm să lăsăm piromanilor neolegionari teren liber de acțiune”

„Mă uit la ce zic diverși «consiglieri» pe economie și mediul de afaceri ai președintelui Dan, care vorbesc din burtă pe temă, cu o motivație aproape teologică legată de sanctitatea ideii că statul e prea «gras» și impozitele prea mari, ca și cum am fi în epoca Băsescu”, spune Cornel Ban, conferențiar de economie politică internațională la Copenhagen Business School.

• Cornel Ban este un declarat economist de stânga, care susține că „milioane de români încă trăiesc cu sub 5 euro pe zi”. 
• „AUR extrage din sărăcie combustibil solid pentru o mașinărie politică de delegitimare a întregului sistem politic”.
• „Cum arată și profesorul Murgescu, la noi elitele au dat dovadă, istoric vorbind, de o inconștiență flagrantă în raport cu problema socială, prin contrast cu țările nordice sau chiar unii vecini”, crede Ban.

– Noul președinte al României este perceput, în primul rând de votanții săi, drept o persoană care emană multă decență și spirit analitic. Dumneavoastră, ca economist, cum apreciați ceea ce ați auzit până acum în materie de politici publice?
– Președintele Nicușor Dan este în pericol de a fi atras într-o cutie de rezonanță neoliberală defazată față de ce înseamnă azi neoliberalismul tehnocrat, ca să nu zic de ce avem nevoie ca societate: post neoliberalism. 

Dar să lăsăm asta și să discutăm de urgențele momentului. Cred cu tărie că președintele Dan ar trebui să-și calce pe instinctul economic (și promisiunile electorale), diversificându-și măcar anturajul de dreapta economică dură spre o zonă mai aliniată doctrinelor fiscale internaționale din anul de grație 2025 (nu 1991), doctrine care sunt, da, bine la stânga acestui anturaj al său. 

După ce citesc ce zic FMI sau Comisia sau OECD (adică gândirea tehnocratică clasică — nu îndrăznesc să fac comparații cu noul fiscalism modalizat al unui Gabriel Zucman sau Olivier Saez) și apoi citesc ce zic consilierii, am impresia că elitele noastre sunt ca niște pești care încearcă să înoate într-un acvariu cu miere. 

Iar în baza formației riguroase primite în eminentele sale studii la École Normale Sup, Nicușor Dan ar fi bine sfătuit să ia în serios nu doar creditorii (ceea ce e elementar), ci și faliile sociale care alimentează integrismul politic al AUR, organizând – chiar cu prețul propriului destin politic – un efort colectiv de europenizare reală a sistemului fiscal și de redistribuire a bunăstării cu aplecare spre accesul la educație, sănătate și locuire decente. 

„Democrația noastră imperfectă e infinit preferabilă alternativei AUR”

– Spuneți că există un dăunător „anturaj pe economie al noului președinte”. De ce este dăunător?
– Președintele are un tic: tăiem cheltuieli bugetare și îmbunătățim colectarea ca soluție magică la probleme de stres fiscal. Măririle de impozite și taxe sunt excluse. E în răspăr cu ce e în buget și cu ce citesc în studiile FMI, ca să nu mai zic de literatura peer-reviewed pe politică fiscală. 

Mă uit la ce zic diverși „consiglieri” pe economie și mediul de afaceri ai președintelui Dan, care vorbesc din burtă pe temă, cu o motivație aproape teologică legată de sanctitatea ideii că statul e prea „gras” și impozitele prea mari, ca și cum am fi în epoca Băsescu. 

Oricâte grafice care arată contrariul ai pune pe masă, corul repetă același refren. Din păcate, asta e starea centrismului la noi. 

Mă tem, deci, că cei care au primit mandat să salveze democrația noastră, atât de imperfectă, dar infinit preferabilă alternativei AUR, nu fac eforturi serioase să răspundă la întrebări serioase de economie politică a impozitării și cheltuielilor publice, deși trăiesc pe timp împrumutat, prin aceste alegeri aproape miraculoase. 

Ca cineva care a co-autorat două studii aprofundate pe buget în ultimii ani, vreau să văd cum livrăm ce am promis pe tema deficitului către creditori doar din tăieri rezonabile de cheltuieli. Asta și în condițiile în care se promite 3,5% din PIB la apărare și încercări de a repara faliile sociale.

„Urbanizarea rapidă cu locuire și transport public decent”

– Ce înseamnă această europenizare, invocată de dumneavoastră, a sistemului fiscal?
– Nu mă gândesc la Franța sau la Danemarca, ci la ceva modest. De pildă: ajungerea din urmă a vecinilor din regiune la impozitare și redistribuție. Economiștii noștri se fac efectiv de râs când spun că riscăm să nu fim competitivi cu regiunea, fiscal vorbind. 

Literatura de specialitate este clară: pe termen mediu, fără mult mai mulți bani la buget (estimez minimum 8% din PIB ca să ajungem din urmă țările Visegrad), un sistem fiscal puternic progresiv în ansamblul său și o bază locativă cu costuri reduse pentru o urbanizare accelerată, nu ne facem decât iluzii. 

Vorbesc despre iluziile că ne refinanțăm sustenabil ca stat și ne apucăm de lucru la repararea faliilor din care se hrănește AUR. 

Urbanizarea rapidă cu locuire și transport public decent, de pildă, va aduce o creștere de productivitate pentru capital și va reduce accelerat sărăcia, concentrată masiv în mediul rural. Însă, cu soluții locative „de piață”, aceste procese nu vor avea loc, lăsând piromanilor neolegionari teren liber de acțiune.

– Impune câștigarea alegerilor un trend de politici liberale?
– Așa ceva este o alegere nu o fatalitate. Dacă răsuflăm ușurați și ne întoarcem la vechile ciorbe neoliberale reîncălzite, să nu ne mirăm că am primit doar o pauză de la coșmarul politic. 

Extremismul social și economic care a lăsat această rană să supureze ne-a adus aici, și este cât se poate de clar că a devenit un bolovan legat de glezna asanării politice. Dacă nu de la convingere, măcar dintr-un reformism social al fricii de extincție politică să înceapă acest demers.

Degeaba am triplat PIB-ul „dacă România continuă să aibă o distribuție extrem de inegală a prosperității” 

– Dar de unde eram o societate a sărăciei de masă, acum suntem mult mai bine. 
– Da, însă rămânem o țară cu un strat dur de sărăcie și deprivare, sistem mai prost chiar și în raport cu țări mai sărace ca noi din Balcanii de Vest, la variabile precum sărăcia extremă.

În ciuda unei creșteri economice susținute — PIB-ul pe cap de locuitor aproape s-a triplat între 2008 și 2024 — România continuă să aibă o distribuție extrem de inegală a prosperității. 

Orașe precum București, Cluj sau Timișoara se dezvoltă rapid, dar în regiunile rurale și în comunitățile marginalizate, milioane de români încă trăiesc cu sub 5 euro pe zi. 

Iar în 2024, aproape jumătate dintre toți europenii aflați în această situație se află în România. A fi „pro-european” înseamnă a detesta aceste flageluri și a face din combaterea lor un far călăuzitor în politică. Ideea că în statele foste comuniste așa ceva e imposibil, pentru că ne-am săturat de egalitarism, e stupidă. Unele țări din Est au nivele de inegalitate și sărăcie apropiate de cele din țările nordice.

„AUR extrage din sărăcie combustibil solid pentru o mașinărie politică de delegitimare a întregului sistem politic”

– Toate acestea au devenit și motive de frustrare.
– Imense! Avem cam o treime din țară care are motive extrem de legitime de frustrare extremă, pentru care debușeul migrației nu mai merge la fel ca în trecut, pentru că nivelul prețurilor din România în raport cu ce se câștigă în migrația necalificată este mult mai mare ca în trecut – tocmai pentru că am avut o creștere economică puternică. 

Evident că AUR le-a răspuns cu și mai multă cruzime socială, amenințând cu tăieri și mai mari, dar au mers în zonele astea lăsate în urmă ca la o mină de suprafață din care extragi combustibil solid pentru o mașinărie politică de delegitimare a întregului sistem politic, care fie respinge ideea de redistribuție, fie crede că o rezolvă strict prin creștere economică și supapa migrației.

Ban crede că suntem ca „în scleroza intelectuală a țarismului”

– Avem opțiuni?
– Sunt exasperat să văd că lumea continuă să discute opțiuni în politica fiscală ca și cum această problemă a maldistribuției flagrante e un non-subiect. 

E o stagnare intelectuală ce îmi amintește de scleroza politică a țarismului, care stătea cu revoluția socială la ușă la început de secol XX, moment de mare creștere a economiei capitaliste rusești. Cum arată și profesorul Murgescu, la noi elitele au dat dovadă, istoric vorbind, de o inconștiență flagrantă în raport cu problema socială, prin contrast cu țările nordice sau chiar unii vecini.

„La sănătate și învățământ trebuie mărit, în niciun caz tăiat”

– Revin, vă rog, ce e de făcut?
– Trebuie deschis un întreg șantier, cu fronturi simultane și instrumente precise, nu cu lovituri de baros, ca sub Băsescu-Boc. Personal.

Cred că trebuie tras la fiare pe partea de îmbunătățire a colectării (Bulgaria a reușit — noi de ce nu?), pe mărirea sarcinii fiscale pe capital și proprietăți și, în final, pe veniturile personale foarte mari.

E clar că sunt zone de privilegiu și exces în administrație, unde s-au creat adevărate mandarinate, zone care fie sunt extrem de ineficiente, fie sunt sursă a unor mari inegalități de salarizare. Este loc de tăiere acolo, cu echitate și criterii de performanță, cu accent pe rezultate la ghișeu și în absorbția fondurilor europene.

Dar la sănătate și învățământ trebuie mărit, în niciun caz tăiat, căci acolo ai o subdimensionare dureroasă a personalului.

A doua parte a intreviului cu profesorul de economie Cornel Ban despre măsurile pe care România ezită să le ia, în curând pe HotNews.

Cine este Cornel Ban


Conferențiar în Economie Politică Internațională la Copenhagen Business School și cercetător la Frederick S. Pardee School for Global Studies (Boston University). Dublu licențiat al UBB (Drept și Engleză) și doctor în economie politică internațională și științe politice la University of Maryland (College Park). A fost cercetător postdoctoral la Brown University și codirector al programelor de dezvoltare economică la aceeași universitate.