Sari direct la conținut

Un fost șef al contraspionajului FBI a pledat vinovat pentru spălare de bani în favoarea oligarhului rus Oleg Deripaska

HotNews.ro
Charles McGonigal, Foto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia
Charles McGonigal, Foto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia

Charles McGonigal, un fost șef al unei direcții de contrainformații din cadrul FBI, a pledat vinovat marţi pentru spălare de bani în favoarea oligarhului rus Oleg Deripaska, supus sancţiunilor Departamentului Trezoreriei SUA, transmit Reuters și Agerpres.

În vârstă de 55 de ani, McGonigal a fost şeful contraspionajului în cadrul biroului din New York al FBI până când s-a pensionat în 2018, după 22 de ani de activitate.

El fusese însărcinat să investigheze oligarhii ruşi pentru FBI, însă a fost de acord să adune informaţii despre un rival al lui Deripaska în 2021 în schimbul unor plăţi ilicite, folosind companii-fantomă pentru a trimite şi primi bani, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie de la Washington.

McGonigal se confruntă cu o acuzaţie de conspiraţie în vederea încălcării legii SUA privind sancţiunile şi o acuzaţie de conspiraţie pentru a se implica în spălare de bani, ambele infracţiuni fiind pedepsite cu până la cinci ani de închisoare.

„Recunoaşterea de astăzi (marţi – n.r.) demonstrează intenţia Departamentului de Justiţie de a urmări şi de a destructura reţelele ilegale pe care oligarhii ruşi le folosesc pentru a încerca să scape de aplicarea sancţiunilor noastre”, a declarat, potrivit comunicatului, procurorul general adjunct Matthew Olsen de la Divizia de Securitate.

Deripaska a fost sancţionat de Departamentul Trezoreriei în 2018, ca parte a răspunsului SUA la presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, potrivit The Wall Street Journal.

El a fost inclus şi pe lista celor şapte oligarhi care au fost sancţionaţi de Marea Britanie în martie 2022 ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei, alături de nume precum Roman Abramovici sau Andrei Kostin, toţi având legături cu Kremlinul.

Fostul șef al FBI s-a întâlnit la Londra cu oligarhul rus

Potrivit documentelor depuse de procurori în instanță, McGonigal s-a deplasat la Londra pentru a se întâlni cu oligarhul rus și alte persoane la locuința acestuia din capitala Marii Britanii. Acestea nu precizează însă când au avut loc întâlnirile.

În perioada în care a fost șef al biroului din New York McGonigal a condus un departament cu 150 de agenți FBI ai căror sarcină era să urmărească agenți străini și să îi recruteze pentru a lucra în interesul SUA.

Din această funcție el a avut informații detaliate cu privire la lumea spionajului și măsurile de supraveghere din marile capitale ale lumii, lucru care face întâlnirea de la Londra cu atât mai de neînțeles.

Mai multe surse din comunitatea de informații a SUA au declarat pentru site-ul Insider că întâlnirea a provocat consternare când a fost descoperită, agenții de la FBI și CIA neputând înțelege cum un oficial de un asemenea rang a putut fi atât de imprudent.

Una dintre surse a declarat că o astfel de întâlnire atrage atenția și că ea sugerează o relație de durată care nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Sursele au refuzat însă să precizeze dacă ea a avut loc înainte sau după ce McGonigal s-a pensionat de la FBI în septembrie 2018.

McGonigal a fost arestat la New York la începutul acestui an și pus sub acuzare.

Un proces legat de conexiunile cu Oleg Deripaska are loc și în Marea Britanie

Cu o avere estimată de Forbes anul trecut la 3,2 miliarde de dolari, Deripaska este unul dintre cei mai bogați 20 de oameni din Rusia. Cu ani în urmă el a fost chiar cel mai bogat om din Rusia însă a pierdut o parte importantă a averii în timpul crizei economice din 2007-2008.

Rusal, cea mai importantă companie a acestuia, a fost una dintre marile companii ruse afectate de sancțiunile impuse de Occident ca urmare a invadării Ucrainei.

În luna octombrie omul de afaceri britanic Graham Bonham-Carter a fost arestat în Regatul Unit după ce SUA l-au acuzat de conspirație pentru încălcarea sancțiunilor impuse lui Deripaska.

Carter este acuzat de asemenea de fraudă electronică pentru finanțarea proprietăților din SUA achiziționate de Deripaska și eforturile de a expatria opere de artă ale oligarhului în Statele Unite.

Alături de Mihail Fridman, un alt oligarh rus ce locuiește la Londra, Deripaska a lansat un apel la pace pe 27 februarie 2022, la doar 3 zile după declanșarea invaziei rusești. El a lansat apeluri similare apoi în martie și iunie 2022.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro