Un fragment din cartea Tatianei Niculescu, „Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale“. Din 5 februarie, în librării

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

Fragmente în avanpremieră

Nici una dintre aventurile erotice ale acestei cărţi nu a avut loc în vremea noastră, când fie o înregistrare privată pe iPhone, fie o cameră de luat vederi amplasată pe străzi sau în holul hotelurilor ar fi putut să conducă la limpezirea evenimentelor. Realitatea acestor iubiri petrecute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau în prima jumătate a secolului XX, se bazează pe consemnări ulterioare, istorice sau biografice, pe povestirea lor filtrată de amintiri, dorinţe ori distilări sentimentale tardive. Scriindu-le așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut în vremea lor, am schimbat adesea povestitorul, care este mereu altul decât cel care s-a aflat la originea versiunii oficiale. De aceea am numit aceste istorii de dragoste nepovestitele iubiri, adică acele părţi, versiuni ale întâmplărilor, niciodată istorisite până acum, dar având și ele dreptul de a fi măcar gândite. (TN)

Frank și Lisabetta: Un spion la curtea reginei Maria

După aventura cu însurătoarea necugetată a fratelui ei Carol și ca să se evite vreun nou scandal, Lisabetta fusese supusă unei discipline de fier, care rareori îi permitea să mai părăsească palatul. Dar grădinile din jur aveau atâtea locuri ferite de priviri, iar palatul atâtea odăi în care se putea furișa, atâtea firide tihnite unde putea să citească romane de dra- goste, să viseze cu ochii deschiși sau să deseneze. Știa că Frank Rattigan era un apropiat al familiei încă din vremea refugiului la Iași, însă abia acum, la cel de-al doilea mandat al lui în România, avea prilejul să-l cunoască mai pe îndelete, la ceaiurile și seratele organizate de regină. Altminteri, ieșea atât de rar, și numai supravegheată de cerberii de încredere ai mamei ei, și vedea atât de puţină lume! Într-un fel, fata asta îl invidia pe frate-său Carol că avusese curajul și nebunia să fugă cu iubita lui, chiar dacă, pe urmă, abia scăpaseră cu obrazul cam terfelit dintr-un scandal imens și lucrurile se dovediseră foarte complicate. Un mic dineu prelungit cu o audiţie de muzică clasică, într-o seară caldă de vară, era prilejul cel mai bun pentru o plimbare în grădinile palatului. Oricine ar fi socotit că, însoţită de tata, Lisabetta se afla pe mâini bune. Iar ea era, în sfârșit, liberă pentru câteva ore măcar să se piardă în braţele acestui fermecător de calculat aventurier englez care îi va mărturisi că avea să părăsească România în curând pentru un post încă și mai important. ***

Sophie, mon amour: Prima iubire a unui adolescent precoce

Era slăbuţ și deșirat, cu un nas proeminent și ochi vioi, puţin mai înalt decât mine, deși abia îm- plinise 14 ani. Purta cu desăvârșită prestanţă uniforma liceului și era destul de mândru de franceza lui care, trebuie să recunosc, era mult mai bună decât a mea. Mi-a povestit că bunicul lui ţinuse ca nepoţii să facă liceul la Nisa, dar că viaţa de inter- nat era aspră. Corsicanii se încăierau din orice. Îi plăcea de profesorul de franceză: le ceruse ca, în fiecare seară, înainte de culcare, să citească timp de o jumătate de oră două-trei pagini dintr-un mare scriitor francez. Pe nesimţite, Puștiu – cum aveam să-l numesc de-atunci încolo – își îmbogăţea astfel vocabularul și cunoștinţele de literatură franceză. Era o metodă la care nu m-aș fi gândit. El alesese să citească la culcare din Salammbô, de Flaubert, povestea revoltei mercenarilor din Cartagina seco- lului al III-lea după Cristos și a fiicei unui general, Hamilcar Barca. Nu citisem romanul, dar el mi l-a povestit cu o asemenea însufleţire și cu tot felul de detalii încât era ca și când îl citiserăm împreună. Cred că avea mai multe scene de violenţă și senzu- alitate decât dădea Puștiu de înţeles, dar, după ce mașina l-a lăsat la liceu, aproape că uitasem că ţelul călătoriei mele din ziua aceea era să văd hotelul reginei Victoria. La coborâre, îmi șoptise la ureche că semăn cu Mona Lisa și tot atunci mi-a atins din întâmplare braţul. Mi-a displăcut comparaţia cu Mona Lisa, mi se părea o femeie bătrână, cu zâmbet fals, dar probabil el credea că-mi face un compliment nemaipomenit. Îi plăcea de mine. Fetele simt imediat lucrurile astea. ***

Giovanetta și Francesco: Misterul icoanei de la Sulina

Ea ţinea gospodăria, atâta câtă era. Se îngrijea de vacă și de asin, hrănea cele câteva orătănii, iarna ţesea în război cămăși și nădragi pentru bărbatu-său. Respecta cu strășnicie toate sărbătorile și posturile de peste an, nu lipsea de la nici o slujbă la biserică, se ruga din suflet la Maica Domnului să-i dea copii și se spovedea adesea. În ultimii ani, când era abţiguit de băutură, Francesco o certa rău, îi scăpăra două-trei palme de-i umfla ochii, o-njura de dumnezei, ba uneori o ataca din senin în toiul nopţii și-o lovea cu o funie groasă până-i brăzda spatele cu dâre de sânge. Nu că n-o iubea, dar nu-și putea păstra cumpătul și uneori era gelos pe Isus. Știa că, dac-ar fi fost după Giannetta, încă de la prima împărtășanie, când avea șapte ani și purtase rochiţa albă și coroniţa de mireasă a lui Cristos, ea ar fi vrut să fie aleasa Domnului, într-o mănăstire. Numai pe El îl iubea. Dar căile Lui fuseseră altele, și pentru asta, că îi ţinuse partea măritând-o cu el, Francesco îi era recunoscător lui Isus. De când se întorsese cu piciorul zdrobit și se tot căznea să explice cum se luptase cu genovezii, se făcuse și mai iute la mânie. Îi sărea ţandăra din te miri ce și-și bătea nevasta de-o zvânta. El fusese de-acum prin lume, văzuse multe, dar, cu cât îl munceau mai tare păcătoase închipuiri trupești…