Un intelectual apropiat de Biserică, critici după reacția BOR față de marșul Pride din weekend: „Ura paranoică pe care o văd ridicată împotriva acestei minorități în mediile fundamentilist-georgiste mi se pare necreștinească”

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi reacționează după ce Biserica Ortodoxă Română a transmis printr-un comunicat de presă că marșul comunității LGBTQ+ care are loc sâmbătă, 7 iunie, „este un act provocator şi total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale”.
Într-o postare pe Facebook, Baconschi, considerat un apropiat al BOR, povestește o întâmplare petrecută în perioada comunistă, la Institutul Teologic din Sibiu.
„Ce căutam, prin 1982, într-un dormitor cu 22 de băieți, la Institutul Teologic din Sibiu? Renunțasem la proiectul de a urma studii de Filozofie, susținusem examenul de admitere la Teologie (11 pe un loc) și mă aflam deja în orașul transilvănean, unde erau obligați să se înscrie absolvenții de liceu (adică nu de seminar teologic). Pe acea vreme, nu existau decât două facultăți de Teologie (București și Sibiu). Studenții celibatari (majoritari) nu aveau dreptul să locuiască în oraș, cu chirie. Iar căminul studențesc semăna leit cu o cazarmă”, scrie Baconschi.
„La un moment dat, 6 colegi au lipsit câteva zile de la cursuri. La întoarcere, s-a aflat prin șoapte că fuseseră snopiți în bătaie la Securitate, pentru acte de homosexualitate (care erau, ca în orice dictatură, sancționate penal). Cu doi dintre ei eram în același dormitor și le-am văzut, seara, spinările brăzdate de vânătăi. Nu știu dacă au fost recrutați de Securitate (care șantaja intens această minoritate sexuală). Posibil, pentru că, în afară de bătaia sălbatică, nu li s-a deschis dosar penal. Nu știu nici dacă își descoperiseră ”orientarea” în seminarul teologic (echivalentul liceului, care dura 5 ani), pentru că acest tip de preferință apare mai frecvent în spațiile închise, cu persoane de același sex. Știu doar că mi-a fost o enormă milă de ei și m-a indignat felul barbar în care fuseseră ”tratați”.”, își amintește acesta.
În acest context, Baconschi are un mesaj pentru Biserica Ortodoxă Română. „Evident, nu poți pretinde BOR să schimbe învățătura biblică potrivit căreia homosexualitatea e un păcat. Dar ura paranoică pe care o văd ridicată împotriva acestei minorități în mediile fundamentalist-georgiste (care folosesc asta și ca pretext anti-UE) mi se pare deopotrivă necreștinească, ipocrită și manipulatoare. Îmi aduc inevitabil aminte de cuvintele pe care Mântuitorul Hristos le-a adresat fariseilor și cărturarilor, atunci când a iertat femeia surprinsă în adulter: ”cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra” (Ev. după Ioan, 8,7)…”