Un ministru francez avertizează asupra „amenințării din interior” a unor atentate teroriste: „Nu putem exclude nimic”
Amenințarea unui atac terorist asupra Franței este alimentată de rețelele sociale și nu a fost niciodată mai mare, a declarat marți ministrul de interne al țării, la 10 ani după ce atacatori înarmați au ucis 12 persoane într-un atac asupra redacției ziarului Charlie Hebdo, relatează The Guardian.
Vorbind în ziua comemorării victimelor atacului islamist, ministrul Bruno Retailleau a spus că serviciile de informații franceze au dejucat nouă atacuri planificate anul trecut – trei dintre ele vizând Jocurile Olimpice – și că țara „ar putea fi lovită mâine”.
Retailleau, care a fost numit în funcție în septembrie anul trecut, a declarat că acesta este cel mai mare număr de atacuri prevenite de autoritățile franceze din 2017 până în prezent. Amenințarea, a explicat el, provine din partea tinerilor radicalizați prin intermediul rețelelor sociale, care colaborează din ce în ce mai mult cu grupuri străine.
„Din fericire, din 2015 Franța s-a reînarmat împotriva terorismului… dar lupta împotriva totalitarismului islamic este departe de a fi câștigată, și este clar că Franța ar putea fi lovită din nou mâine,” a spus el.
Ministrul, cunoscut pentru vederile sale conservatoare de linie dură, a adăugat:
„În ultimul an, amenințarea a venit din interiorul [Franței]. Acum s-ar putea să asistăm la o cooperare tot mai mare între grupurile străine și amenințarea internă reprezentată de tinerii radicalizați prin rețelele sociale. Nu putem exclude nimic“.
Retailleau a făcut aceste declarații într-un interviu exclusiv pentru Le Parisien, marcând a 10-a aniversare a atacului asupra redacției Charlie Hebdo, care a fost primul dintre cele trei zile de atacuri teroriste din 2015, soldate cu 17 morți
Atacul a declanșat un val de solidaritate internațională, rezumat de sloganul „JeSuisCharlie” (Eu sunt Charlie).
Zece ani de la atentatul asupra redacției Charlie Hebdo
Un număr comemorativ special al revistei Charlie Hebdo a fost publicat marți, la un deceniu după ce Chérif și Saïd Kouachi au luat cu asalt sediul redacției.
Filiala din Yemen a Al Qaeda îl pusese pe Stephane Charbonnier, redactorul-șef de atunci al revistei Charlie Hebdo, pe „lista celor mai căutați” după ce revista publicase pentru prima dată imaginile cu Profetul Mohamed în 2006.
Cei doi atacatori, născuți și crescuți în Franța, au luat cu asalt sediul revistei Charlie Hebdo pe 7 ianuarie 2015, deschizând focul. Aceștia au ucis opt membri ai echipei editoriale, inclusiv pe Charbonnier, și alte patru persoane înainte de a fi împușcați mortal de poliție.
În următoarele două zile, un alt bărbat, de asemenea născut în Franța, a ucis o polițistă și patru ostatici evrei într-un supermarket kosher dintr-o suburbie a Parisului. Și el a fost împușcat mortal de poliție.
Peste 250 de persoane au fost ucise în Franța în atacuri islamiste de atunci, evidențiind dificultățile țării de a contracara amenințarea reprezentată de militanții jihadiști.
O a 12-a victimă, un polițist pe nume Ahmed Merabet, a fost împușcat cu sânge rece în timp ce zăcea rănit pe trotuar, în afara clădirii.
„Astăzi, valorile Charlie Hebdo – precum umorul, satira, libertatea de exprimare, ecologia, laicitatea, feminismul, pentru a numi doar câteva – nu au fost niciodată atât de amenințate”, a avertizat un editorial publicat de revistă marți.