Un Nobel pentru chimie impodobit cu pene straine

Nemtii au o vorba: „a te infoia cu pene straine“. Aceasta caracterizeaza succint ce se intampla in Romania, de cate ori un cetatean strain cu oarecare radacini romanesti ia un premiu si este recunoscut pe plan international. Asa se intampla si acum, vizavi de laureatul premiului Nobel pentru chimie de anul acesta, Stefan Hell. Asa s-a intamplat si in 2009, cand Nobel-ul pentru literatura a fost acordat Hertei Müller. Ambii sunt etnici germani nascuti si educati in parte in Romania, insa creatia lor aducatoare de prestigiu s-a dezvoltat si a ajuns la maturitate pe cu totul alte meleguri si dupa decenii de viata in alte tari.

Talentul si „creierele“ nu au granite, ele se pot sufoca sub presiunea sicanelor si „prostimii“, sau pot prospera intr-un mediu prielnic si incurajator. Care n-a fost Romania comunista, dar nici Romania „fantezista“ pana la limita cu absurdul, a ultimilor douazeci si cinci de ani.

Exodul creierelor din Romania n-a inceput acum. Aproape o jumatate de milion de etnici germani s-a repatriat in Germania, intre anii `50 si mijlocul anilor `90, unii dintre acestia rascumparati pe bani. Sute de mii de evrei au luat calea strainatatii, in conditii similare. Intre ei au fost destule „creiere tehnice”, a caror performanta e si astazi sub anonimat, insa deosebit de eficienta, pentru societatea si statul in care se afla acum. Intre ei, ca si printre romanii get-beget plecati din tara, au fost si mai sunt varfuri ale inovatiei sau ale creatiei artistice. Politicienii si mass-media propagandista isi aduc aminte de acesti oameni, rezidenti si activi „la superlativ” peste granite, doar atunci cand se poate specula un capital electoral al succesului lor.

Herta Müller „a fugit mancand pamantul” din Romania anilor `80. Fantoma opresiunii securiste si comuniste a urmarit-o decenii de-a randul, in Germania. Din trairile sale legate de o Romanie care i-a dat numai palme si-a extras laureata premiului Nobel materialul literar pe care i-a fost cladita opera recunoscuta international. Cu Romania, Herta Müller mai are putin in comun, in afara catorva scurte vizite de reclama pe teritoriul romanesc a propriilor carti, scrise in limba germana si ulterior traduse in alte limbi, printre care si romana.

Stefan Hell, proaspatul laureat german al premiului Nobel pentru chimie -impreuna cu alti doi cercetatori in domeniul microscopiei fluorescente, William Esco Moerner si Robert Eric Betzig, ambii din SUA- a plecat din Romania impreuna cu familia, la 15 ani. Nascut la 23 decembrie 1962, in Santana de langa Arad, Hell a facut scoala elementara in comuna natala si primul an de liceu german la Timisoara. Cu o politete si un bun-simt remarcabile, Hell raspunde intrebarilor unei televiziuni de la Bucuresti „chitite” pe ascendentul sau romanesc, spunand ca se simte „foarte apropiat de Romania”, unde s-a nascut si s-a „indreptat spre cercetarile din stiinte”.

„Radacinile sunt foarte importante pentru mine”, a mai declarat in interviul de la Digi24, Stefan Hell. Interviul se axeaza aproape exclusiv pe „apropierile romanesti” ale laureatului Nobel, finalizandu-se cu „jurnalistica” intrebare daca acesta a fost „felicitat de cineva din Romania”. E un mod de abordare strain presei germane, care a relatat despre acest triumf. Spiegel.de, de exemplu, mentioneaza doar in titlul articolului publicat joi, ca Stefan Hell e german. Pe undeva, nemtii isi recunosc vina de a nu fi sesizat din start potentialul descoperirii lui Hell, care punea la indoiala o lege fundamentala a opticii.

O alta calitate a premiatului, decat aceea de a apartine unei natii si unui popor, ii intereseaza pe jurnalistii de la Spiegel: „incapatanarea” acestuia de a-si duce o idee proprie, la bun sfarsit, de a-si demonstra teoria si „dreptatea stiintifica” in ciuda multor adversitati intervenite in activitatea sa de cercetare, inclusiv in Germania. Inca din 1990, dupa ce si-a luat doctoratul la Universitatea Heidelberg, fizicianul Stefan Hell „a vrut neaparat sa gaseasca o modalitate de extensie a limitei atinse de microscoapele optice, care se situa la 0,2 micrometri”, explica Spiegel.de.

„Lumina n-o puteam schimba, acest lucru mi-era clar”, a declarat Hell. De ce atunci sa nu influentam proprietatile chimice ale moleculelor, pentru ca structurile lor sa devina vizibile? a fost geniala idee care i-a venit omului de stiinta, care astfel a „spart” granitele dintre stiinte, folosind proceduri chimice pentru maximizarea unui efect legat de fizica, mai precis de domeniul opticii.

Limita rezolutiei pentru microscoapele fluorescente a fost definita in 1873 de un „monstru sacru” al stiintei germane, fizicianul Ernst Abbe (1840-1905), care a fost si proprietar al firmei Carl Zeiss, cu lentile al caror nume a devenit un sigiliu al calitatii optice. Cum sa pui la indoiala in Germania, ce a stabilit Abbe ca lege a fizicii? A fost imposibil, asa ca Stefan Hell (al carui nume, parca predestinat, inseamna „luminos”) si-a continuat cu incapatanare demersul, insa in afara granitelor Germaniei.

Hell a plecat in Finlanda, unde la Universitatea din Turku a gasit, dupa o vreme, sustinatori pentru cercetarea sa. Tot in nordul indepartat si atat de vaduvit de lumina soarelui, Hell a gasit „o raza de lumina” si a pus bazele noii tehnici microscopice, pentru care acum a primit cea mai notorie recunoastere internationala, premiul Nobel, al carui milion de euro urmeaza sa-l imparta cu ceilalti doi cercetator americani.

„Este o recunoastere minunata a activitatilor de pionierat ale lui Stefan Hell”, a spus Martin Stratmann, presedinte al Societatii Max-Planck. A fost distins un om de stiinta „care a avut curajul sa se abata de la caile stiute si sa puna la indoiala teorii aparent de nezdruncinat”, iar „numai astfel poate, in stiinta, sa se creeze ceva cu adevarat nou”, a adaugat acesta.

In 1997, dupa patru ani petrecuti la Turku, Hell s-a intors in Germania. Institutul Max-Planck din Götingen este unul dintre cele 83 de institute de cercetare administrate si finantate prin Societatea Max-Planck pentru Promovarea Stiintelor, cu sedii la Berlin si München. La institutul din Göttingen, Hell a lucrat in sectia de chimie biofizica, coordonand o echipa de tineri cercetatori si primind, in sfarsit, sustinerea necesara pentru a construi asa-numitul microscop STED.

Acest microscop (STED = Stimulated Emission Depletion) se bazeaza pe fluorescenta si are o rezolutie mult superioara celor cunoscute pana atunci. Realizarea sa s-a incheiat in anul 2000 si a deschis calea unei analize intracelulare mult mai in detaliu, cu perspective de aplicatii practice doar in parte banuite, atat in stiintele teoretice cat si in cele practice, mai cu seama in medicina.

14 ani au trecut, pana cand Stefan Hell sa primeasca „recunoasterea suprema”. Nu a sperat la ea, instiintarea telefonica de la Stockholm despre acordarea premiului Nobel i s-a parut initial o gluma. Cu cativa ani in urma, Hell a fost invitat la plece la Universitatea Harvard din SUA, insa a refuzat, ramanand la Göttingen. Acum, invitatiile din lume vor curge garla, inclusiv cele de a participa la simpozioane si proiecte din Romania, caci Bucurestiul l-a descoperit pe Hell. Anterior, in mai 2012, el a fost descoperit la Arad, unde Universitatea Vasile Goldis i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

Este doar una dintre multele distinctii primite de savantul german, incepand cu anul 2000, atat in tara sa de resedinta, Germania, cat si in strainatate. Iar in acest context, romanii se pot lauda doar ca Hell „a copilarit” pe meleagurile lor, dar nu si ca stiinta si munca sa medaliata cu Nobel ar fi, in vreun fel, romanesti.