Sari direct la conținut

Un nou medicament anti-Covid tratează şi previne infecția la șoareci

HotNews.ro
Un nou medicament anti-Covid tratează şi previne infecția la șoareci

Se numeşte EIDD-2801 şi este un medicament antiviral care s-a dovedit că poate inhiba replicarea SARS-CoV-2 la șoarecii cu imunodeficiență cărora li s-a transplantat țesut pulmonar uman, scrie La Stampa, citată de Rador.

Publicat în revista Nature, acest rezultat a fost obținut de experții de la Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill, care au efectuat experimente pe şoareci.

„Am mai descoperit şi că WIV1-CoV și SHC014-CoV, două coronavirusuri asemănătoare SARS-CoV-2 găsite în populația de lilieci, sunt capabile să se replice în modelele noastre – explică Victor Garcia de la Universitatea din Carolina de Nord, fapt care sugerează că liliecii ar putea găzdui alte coronavirusuri care s-ar putea transmite direct la oameni».

Echipa a folosit șoareci implantați cu țesut pulmonar uman pentru a testa eficacitatea medicamentului antiviral cu spectru larg EIDD-2801 ca tratament pentru Covid-19. Substanța a fost administrată cu 12 ore înainte, şi la 24 și 48 de ore după expunerea la agentul patogen.

«Am constatat că EIDD-2801 a redus semnificativ numărul particulelor de virusuri infecțioase la șoareci, scăderea cea mai semnificativă înregistrându-se la grupul care a primit medicamentul la 24 de ore după expunere».

Mai mult, conform rezultatelor grupului de cercetare, medicamentul administrat cu 12 ore înainte de expunerea la SARS-CoV-2 a putut preveni infecția.

„Comparativ cu alte medicamente utilizate în prezent împotriva Covid-19 – concluzionează Garcia – EIDD-2801 nu trebuie administrat în medii clinice, precum remdesivirul, plasma convalescentă sau anticorpii monoclonali şi poate fi luat pe cale orală. Rezultatele noastre susțin dezvoltarea acestui medicament, în prezent în fază de experimentare, ca potenţial tratament pentru Covid-19 », recomandă autorii studiului.

Citește și:

Cercetătorii afirmă că au descoperit un medicament care oprește „complet” răspândirea SARS-CoV-2 în 24 de ore

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro