Sari direct la conținut

​Un nou-născut a fost găsit mort pe o ambarcațiune care transporta migranți în largul insulei Lampedusa

HotNews.ro
Migranți salvați în largul insulei Lampedusa, Foto: Fotogramma / Zuma Press / Profimedia
Migranți salvați în largul insulei Lampedusa, Foto: Fotogramma / Zuma Press / Profimedia

Paza de coastă italiană a găsit un nou-născut mort pe un vas care transporta migranți pe insula italiană Lampedusa în timpul unei operațiuni de salvare, a relatat sâmbătă agenția de presă ANSA, potrivit Reuters.

Bebelușul s-a născut în timpul călătoriei și a murit la scurt timp după ce a venit pe lume, a relatat ANSA, adăugând că pe ambarcațiune se aflau aproximativ 40 de migranți.

La începutul acestei săptămâni, un bebeluș de cinci luni s-a înecat în timpul unei operațiuni de salvare în largul insulei Lampedusa, după ce o ambarcațiune care transporta migranți pe mare din Africa de Nord s-a răsturnat.

Aproape 126.000 de migranți au ajuns în Italia în acest an, aproape dublu față de aceeași dată din 2022.

Aproape 7.000 de migranți au ajuns săptămâna aceasta în Lampedusa, mai mult decât populația permanentă a insulei.

Premierul italian Giorgia Meloni a cerut vineri ca Uniunea Europeană să acționeze împreună „cu o misiune navală, dacă este necesar” pentru a împiedica migranții să traverseze Mediterana dinspre Africa de Nord.

Într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare, Meloni a promis acțiuni stricte ca răspuns la creșterea numărului de migranți care au ajuns în Peninsulă în această săptămână.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro