Sari direct la conținut

Un nou Picasso?/ Ai-Da, robotul artist, va testa limitele creativității inteligenței artificiale

HotNews.ro
Figura umana - curs de desen, Foto:
Figura umana - curs de desen, Foto:

Ar putea roboții să fie creativi? Proprietarul unei galerii britanice de artă speră să descopere răspunsul la această întrebare cu ajutorul lui Ai-Da, robotul care poate să facă portrete în creion cu mâna sa bionică, relatează Reuters.

Aidan Meller, proprietarul unei galerii britanice de artă, supraveghează ultimele faze ale dezvoltării robotului Ai-Da. Proiectul este coordonat de inginerii de la Universitatea din Cornwell.

Meller a botezat robotul Ai-Da după matematiciana Ada Lovelace și spune că acesta va fi primul robot ,,artist ultra-realist”. Ambiția sa este ca robotul să obțină aceleași rezultate pe care le-ar obține și un artist uman.

,,Ea va desena și sperpm să dezvoltăm și tehnologia care să o ajute să picteze”, spune Meller. ,,Ca artist performativ, ea va fi capabilă să interacționeze cu audiența și să își transmită mesajul”.

Ai-Da va prezenta expoziția sa inaugurală în mai la Universitatea din Oxford, iar schițele sale vor fi expuse în Londra până în noiembrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro