Sari direct la conținut

Un oraș din vestul Germaniei le cere localnicilor să fiarbă apa, pe fondul unor noi suspiciuni de sabotaj la o bază militară

HotNews.ro
Un oraș din vestul Germaniei le cere localnicilor să fiarbă apa, pe fondul unor noi suspiciuni de sabotaj la o bază militară
Un vehicul al departamentului de pompieri intră pe terenul cazărmii Bleiberg, în urma descoperirii unui gard tăiat la clădirea rezervorului de apă potabilă din Mechernich. Renania de Nord-Westfalia, 15 august 2024. FOTO: Benjamin Westhoff / DPA / Profimedia

Autoritățile din orașul german Mechernich au ridicat vineri restricțiile impuse în urma temerilor legate de un posibil sabotaj al aprovizionării cu apă, dar le-au spus locuitorilor să fiarbă apa ca măsură de precauție pentru moment, informează AFP.

Autoritățile din acest oraș din vestul țării, situat lângă lângă Köln, au anunțat că joi după-amiază a fost descoperită o gaură într-un gard din incinta unui depozit de apă care alimentează Mechernichul, mai multe orașe din jur și o bază militară din apropiere.

Incidentul a stârnit îngrijorarea că apa ar fi putut fi contaminată, la doar două zile după o alarmă similară la baza militară Köln-Wahn din același land, Renania de Nord-Westfalia.

Analiza inițială a probelor de apă a arătat totuși că contaminarea cu substanțe biologice sau chimice „poate fi exclusă”, au precizat autoritățile din Mechernich, într-un comunicat publicat pe site-ul orașului.

„Acest lucru a ameliorat semnificativ situația”, scrie în comunicat.

Se efectuează în continuare teste suplimentare, ale căror rezultate sunt așteptate la începutul săptămânii viitoare.

Astfel, interdicția anterioară privind consumul de apă de la robinet a fost ridicată pentru aproximativ 10.000 de locuitori din Mechernich și din împrejurimi, dar aceștia au fost totuși sfătuiți să fiarbă apa înainte de a o folosi pentru băut, gătit sau spălat pe dinți.

Un purtător de cuvânt al armatei germane – Bundeswehr – a confirmat incidentul atunci când a fost contactat de AFP.

Gardul tăiat de la depozitul de apă din Mechernich, situat în apropierea unei baze a Bundeswehr-ului, a fost observat după ce numărul de patrule a fost sporit săptămâna aceasta, ca urmare a posibilului sabotaj de la baza Köln-Wahn.

Baza de lângă aeroportul Köln-Bonn a fost izolată temporar miercuri după ce a fost descoperită o gaură într-un gard din apropierea instalațiilor de stocare a apei potabile.

Testele ulterioare au indicat „valori neobișnuite” în apă, a transmis armata germană, după descoperirea incidentului.

Aproximativ în același timp, NATO a anunțat că marți seară a avut loc o tentativă de pătrundere ilegală în baza sa din orașul Geilenkirchen din vestul Germaniei, care găzduiește avioane de recunoaștere AWACS.

Nu a fost stabilită nicio legătură cu incidentul de la Köln, iar NATO a precizat că nu există îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă la Geilenkirchen.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că aceste alarme de securitate „arată că trebuie să rămânem vigilenți”.

Germania – un aliat-cheie al Ucrainei – a fost în stare de alertă maximă în ceea ce privește sabotajul și atacurile asupra infrastructurii critice din țară, în urma invaziei Rusiei din 2022 în Ucraina.

În aprilie, anchetatorii au arestat doi bărbați germano-ruși suspectați de spionaj în favoarea Moscovei și de planificare a unor atacuri în Germania – inclusiv asupra unor facilități ale armatei americane – pentru a submina sprijinul militar acordat Ucrainei.

INTERVIURILE HotNews.ro