Sari direct la conținut

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews.ro
Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit
Planor prăbușit în Olt Foto: ISU Olt

Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni, cu pilotul încarcerat.

Ulterior, ISU Olt a anunţat că pilotul a fost extras, fiind declarat decedat de medicul de pe elicopterul SMURD. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din Ştefăneşti, Argeş.

La intervenție au participat echipaje de la Detaşamentul Caracal, Garda Vişina, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt şi elicopterul SMURD Dolj.

INTERVIURILE HotNews.ro