Skip to content
Hassan Rouhani, Foto: Hotnews

Un pranz la Palatul Elysee, la care urmau sa participe Francois Hollande si omologul sau iranian, anulat dupa ce gazdele au refuzat sa scoata vinul din meniu

Un pranz la Palatul Elysee, la care urmau sa participe presedintele francez Francois Hollande si omologul sau iranian, Hassan Rouhani, a fost anulat, dupa ce oaspetii au cerut meniu halal, iar gazdele au refuzat sa scoata vinul din meniu. Acest lucru inseamna ca Hassan Rouhani a luat pranzul singur in timpul vizitei sale istorice de saptamana aceasta de la Paris, prima a unui lider iranian in ultimii 17 ani, noteaza The Telegraph.

In lipsa unui acord privind un pranz fara vin, oficialii francezi au propus staff-ului presedintelui iranian o varianta de compromis – un mic-dejun luat de cei doi presedinti – insa iranienii au respins aceasta varianta, considerand-o „prea ieftina”.

In Italia, de exemplu, nu a fost servit alcool la o cina oficiala data in onoarea liderului iranian – un standard diplomatic aplicat de italieni in cazul vizitelor demnitarilor musulmani.

Presedintele iranian Hassan Rouhani a efectuat saptamana aceasta vizite in cateva tari europene, cu scopul de a atrage investitii straine in tara sa, iesita de curand de sub sanctiunile impuse de ONU.