Sari direct la conținut

Un preot din Hunedoara a dat biserica pe politica/ Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Casian Craciun, in afise alaturi de un candidat/ BOR interzice clericilor sa candideze sau sa se implice in alegeri

HotNews.ro

Parlamentul ii tenteaza si pe oamenii Bisericii care au decis sa renunte la pastorirea parohiilor in favoarea politicii. Un preot paroh din Hunedoara candideza la alegerile parlamnetare sub sigla PRM pentru un mandat de deputat. De asemenea, arhiepiscopul Dunarii de Jos apare in afise electorale alaturi de candidatul PNL George Scarlat potrivit cotidianului Evenimentul Zilei. Biserica Ortodoxa Romana a transmis redactiei Hotnews.ro un comunicat de presa prin care precizeaza ca ese interzis ca reprezentantii BOR sa candideze sau sa faca campanie electorala.

Preotul Ioan Poenaru sustine ca a demisionat din functia pe care o avea la parohiile Luncoiu de Sus si Podele, pentru a candida in Colegiul de deputati Brad-Valea Muresului.

„Chiar daca nu exista o prevedere in statutul BOR in ceea ce priveste alegerile parlamentare, exista o hotarare a Sinodului care permite doar candidatura pentru un mandat de consilier local sau consilier judetean, situatie in care preotul trebuie sa primeasca binecuvantarea episcopului.

Am facut aceste demersuri la Episcopia Devei si Hunedoarei si pentru candidatura mea la Camera Deputatilor, dar nu am primit binecuvantarea episcopului. Demisia a fost alegerea mea, pentru ca am vrut sa fiu corect fata de Biserica si oameni”, a declarat preotul demisionar Ioan Poenar, citat de agentia Agerpres.

Poenaru considera ca Biserica Ortodoxa ar trebui sa aiba preoti care sa ii reprezinte interesele in Parlament, existand precedente in acest sens, imediat dupa anul 1990.

Cotidianul EVZscrie despre Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Casian Craciun care apare intr-un material electoral alaturi de candidatul PNL, George Scarlat. In pliantele electorale, arhiepiscopul Dunarii de Jos apare intr-o fotografie alaturi de liberal si-si indeamna enoriasii sa-l voteze pe acesta: „Invingem impreuna! Votam George SCARLAT – deputat”.

Biserica Ordoxa Romana a transmis redactiei Hotnews.ro un comunicat de presa prin care anunta ca este interzis clericilor sa candideze sau sa faca campanie electorala . Totodata, BOR precizeaza ca cel care va incalca regula si alege cariera politica pierde dreptul de a reveni la „misiunea preoteasca”.

„In conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), care stipuleaza ca printre indeletnicirile incompatibile cu slujirea si demnitatea clericului se numara si aceea de „a primi asupra sa dregatorii sau indeletniciri lumesti”, arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica, sa fie membru al unui partid politic, sa participe la campanii electorale, sa candideze si sa devina membru al parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau sa ocupe functii in administratia publica centrala si locala.

Cel care va incalca aceste reguli, precum si legamantul depus la hirotonie, se incadreaza in prevederile art.3, lit. d si e din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, avand de ales intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler. Abaterile de acest fel vor fi judecate in Consistoriile eparhiale”, se arata in comunicatul de presa.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro