Un primar PSD din Dâmboviţa îl trimite pe viceprimarul PNL, contracandidat la alegerile locale, să lucreze noaptea și să păzească baza sportivă
Un primar PSD din Dâmboviţa îl trimite pe viceprimarul PNL, care îi este contracandidat la alegerile locale, să lucreze exclusiv noaptea, într-o clădire aflată în conservare, unde trebuie să pazăească baza sportivăv și să facă curățenie în comună. Decizia a fost atacată în instanță de către Prefectură.
Prefectura Dâmboviţa a anunţat, luni, că a decis să atace la Tribunalul Dâmboviţa o decizie din 4 septembrie a primarului comunei Ocniţa, Eduard Barcău, prin care acesta modifică atribuţiile viceprimarului Daniel Ion Drăgoi, scrie News.ro.
Decizia prevede că viceprimarul comunei, Daniel Ion Drăgoi, va avea biroul într-o clădire aflată în conservare, acesta va avea un program de lucru cuprins între orele 22:00 şi 7:00, iar activitatea viceprimarului ”va consta în asigurarea pazei ş întreţinerea bazei sportive şi în igienizarea comunei cu suportul asistaţilor sociali pe care îi are în directa subordine”.
Conform Prefecturii, începând cu 7 septembrie, dată la care a fost atacată în instanţă, dispoziţia în cauză este suspendată de drept.
”Dorim să atenţionăm şi pe această cale că atribuţiile primarului sau ale viceprimarului se vor exercita numai în temeiul legii chiar dacă unii primari sau viceprimari au şi statutul de candidat în alegerile locale iar abaterile de la lege nu vor fi tolerate”, a mai transmis Prefectura Dâmboviţa.
Viceprimarul comunei Ocniţa, Daniel Ion Drăgoi, a declarat pentru News.ro că în primul an de mandat, după ce a fost ales viceprimar din partea ALDE, a avut o relaţie foarte bună cu primarul Eduard Barcău.
„De trei ori a încercat să mă schimbe din funcţie, a mers la oameni acasă să încerce să îi convingă să voteze în consiliu schimbarea mea, dar nu a reuşit. Acum este nemulţumit că şi eu candidez şi de asta a decis de a decis”, a declarat viceprimarul.
Primarul în funcţie al comunei Ocniţa, Eduard Barcău, candidează pentru un nou mandat din partea PSD. Viceprimarul Daniel Ion Drăgoi este candidat din partea PNL pentru aceeaşi funcţie.