Un progresist român trecut pe „lista sorosiștilor” face portretul unui cunoscut conservator, „pe care-l știu de-o viață” / A ales dialogul, în locul etichetelor

Sunt conservatorii români izolaționiști? Sunt progresiștii „vânzători”? Ziaristul Eugen Istodor, cel care a apărut recent pe una dintre „listele negre” vehiculate de radicalii conservatori, a trecut granița polarizării și a ales dialogul față în față. Ca absolvent al Universității București, Istodor are printre foștii colegi și prieteni de o viață oameni care astăzi sunt conservatori. Unii au intrat în politică. Alții sunt socotiți ideologi ai dreptei radicale. „Cum să nu stau de vorbă cu ei?”.

• HotNews începe să publice azi portrete a patru conservatori români, scrise de un „progresist”. 
• Cine sunt Mihai Gheorghiu, Andrei Dîrlău, Sorin Lavric și Costion Nicolescu?

De vreo două luni stau de vorbă cu ei. Sunt conservatori români (îi numim izolaționiști). Cum să nu stau de vorbă cu ei? Îi cunosc de-o viață. De pe vremea lui Ceaușescu (anii 1980), de la Revoluție (1989), din Piața Universității (1990), de la mitingurile Roșia Montană și, chiar, de pe 10 august 2018, mitingul anti-Dragnea. Am trăit împreună nopți, când eram transfigurați să schimbăm România, am trăit nopți, în care noi discutam și alții ne furau. 

Ne știm de-o viață, avem atâtea lucruri pe care le-am citit, trăit, pătimit împreună. Și atunci cum am devenit eu, „progresist” și ei sunt conservatori? 

Și nu mi-a fost clar răspunsul cum am devenit dușmani. De aceea, am ales să vorbim între noi. 

Nu este în AUR, nu este cu Georgescu. Este doar Mihai Gheorghiu 

Pe Mihai Gheorghiu îl știți cu toții din 1990 din Piața Universității și din Referendumul pentru Familie (2018). 

La Facultatea de Litere era unul dintre cei buni. Experiența sa fundamentală a fost întâlnirea cu Petre Țuțea, politician interbelic și fost deținut politic. Țuțea era un strălucit orator, dar puterile sale fizice îl părăseau. Mihai Gheorghiu împreună cu Marian Munteanu au organizat „salvarea fizică” a acestui om. Fuseseră cooptați în această misiune de către profesorul de la Litere Ion Coja. 

„Coja îl cunoștea pe Țuțea din anii deschiderii comuniste, din anii 1970. Pe vremea aceea, Petre Țuțea trona în tot Bucureștiul. Era o vedetă a mediului intelectual. Mai mult, era omul care trimisese memorii economice lui Ceaușescu. În momentul în care l-am cunoscut, prin Ion Coja, nu-i știam numele”, spune Gheorghiu.

Acesta mărturisește că întâlnirile cu Petre Țuțea au însemnat busola sa etică și spirituală în vremurile ceaușiste. Cum să nu fii influențat de Țuțea, inteligent, spontan, cultivat, într-o lume dirijată ideologic, ceaușismul sărăciei materiale și spirituale? 

„Eram fermecat de Țuțea”

Mihai Gheorghiu recunoaște și faptul că dialogurile cu Țuțea te ispiteau să schimbi lumea, i se părea elementar gândul acesta. Mihai nu se mai simțea adecvat lumii lui Ceaușescu. 

Vorba lui Țuțea și creștină și înălțătoare, amintea de o Vârstă de Aur a interbelicului românesc, dar și mobiliza la impunerea unei noi ordini politice. 

„Eram fermecat de Țuțea. Ne vedeam în celebra lui garsonieră, de la etajul 8, de lângă Parcul Cișmigiu. Ne plimbam îndelung, discutam intens prin Cișmigiu. Era o enciclopedie. Mi-a marcat complet parcursul intelectual. Totul a durat până în martie 1989. A intervenit Securitatea. Toți colegii mei au trecut prin anchetă. S-a dovedit că garsoniera era urmărită, ascultată. Toate convorbirile noastre fuseseră înregistrate. Eu am stat o lună în anchetă la Securitate. Ca și Marian, de altfel”, povestește el.

Mihai Gheorghiu, Marian Munteanu și grupul de studenți din jurul lui Petre Țuțea au fost anchetați luni în șir, de dimineață până seara, înaintea Revoluției din 1989. 

Revoluția (1989) și Piața Universității (1990) au însemnat revoltă, firesc. 

Eu eram undeva prin Piață, înfricoșat de gloanțe sau cântând imnul golanilor. Mihai Gheorghiu și Marian Munteanu au fost printre lideri. Îi îndemna vorba lui Țuțea. Vedeau împreună ca o urgentă „schimbarea în bine a României”, cum spunea Cioran. Mihai Gheorghiu și Marian Munteanu „au fost măcelăriți” în 13-15 iunie 1990. 

Apoi, drumurile lor politice se vor despărți, deși vor rămâne tributari lui Țuțea și proiectelor lor de schimbare radicală, respinse cu atâta brutalitate.

A asistat la eșecul PNȚCD

Mihai Gheorghiu a preferat studiul interbelicilor (va scrie lucrări despre Eliade, Țuțea) și a văzut schimbarea politică prin înscrierea în partidele tradiționale. Alege PNȚcd, datorită figurii emblematice a lui Corneliu Coposu. Va fi deputat și va avea un rol activ în Comisia de supraveghere a SRI. Mihai Gheorghiu a asistat la eșecul PNȚcd. Au urmat granturi, angajarea sa la Muzeul Țăranului Român. 

„Am considerat formarea unui partid de oameni tineri atunci ca fiind mai mult sau mai puțin o aventură, ceea ce s-a și adeverit. Nu a existat nici experiența, nici umană, nici politică, nici de altă natură pentru așa ceva. Problema a fost că nici Mișcarea pentru România și nici PNȚcd-ul nu au avut o respirație prea lungă. Cumva, s-au canibalizat. Adevărat în momente diferite”, povestește Gheorghiu.

„Cu paradisul globalist nu puteam să mă identific”

În 2018 reapare în spațiul public ca președinte al „Coaliției pentru familie”. Referendumul a dat un verdict: Constituția nu va consemna faptul că familia tradițională este formată din bărbat și femeie. 

Mihai Gheorghiu însă consideră că a reușit „coalizarea forțelor conservatoare într-un moment de derută spirituală”. Neagă faptul că ar fi accentuat un război de discriminare a Celorlalți, comunitatea LGBTQ+. El consideră că ideea sa a fost interpretată eronat de către politicieni și comentatori. 

„Cu paradisul globalist nu puteam să mă identific. Nu doar eu, ci și nenumărați oameni ca mine. Ori, Referendumul pentru Familie asta și-a dorit. Să unească inițiativele disparate într-o înțelegere conservatoare a lumii noastre în derivă, o adevărată acțiune creștină, cu tot ceea ce înseamnă asta, adică responsabilitate, moderație, capacitatea de a-i respecta cu adevărat pe ceilalți”, explică el.

Dezbaterea vremii și eșecul referendumului vor lăsa răni profunde în conștiința publică. Ultimul scrutin a trecut prin „foc și spadă” opțiunea candidaților: sunteți sau nu cu familia tradițională, nicio altă opțiune nefiind posibilă. Repet, Mihai Gheorghiu nu este în AUR și nu votează cu Călin Georgescu. Dar, secondat de Claudiu Târziu, a creat primul război dintre „conservatori” și „progresiști”.

Continuarea portretelor conservatorilor, în zilele următoare, în HotNews.