Un proiect pentru elaborarea unui program național de prevenție a diabetului a fost depus la Senat
Un proiect de lege privind prevenția diabetului a fost depus la Senat, scrie Mediafax. Inițiativa prevede obligativitatea elaborării și aprobării unul program de prevenție la nivel național de către autorități. Prevalența diabetului în România e de 11,6% din populație, însemnând că unul din zece români are diabet.
„Diabetul este o problemă de sănătate publică, cu un impact foarte mare la nivel de societate. Prevalența diabetului în România este de 11,6% din populație, ceea ce înseamnă că unul din zece români suferă de diabet, în timp ce prediabetul are o prevalență de trei din zece. Numai jumătate din cei care știu că au diabet se tratează, două din zece persoane diagnosticate cu diabet nu și-au văzut medicul în ultimul an, în timp ce șapte din zece români diagnosticați au ajuns pentru prima oară la medic în stadii avansate ale bolii cu complicații deja instalate”, arată inițiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Propunerea legislativă mai stabilește atribuții clare pentru autoritățile administrației publice centrale și asigură cadrul legal autorităților publice locale pentru a interveni și a-și asuma responsabilități în ceea ce privește educația populației și încurajarea acesteia pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos.
De asemenea, „inițiativele private vor avea la dispoziție mecanismele juridice și motivaționale de implicare și susținere financiară pentru viitoare proiecte”, conform sursei citate.
Jumătate din persoanele cu diabet sunt, anual, spitalizate din cauza complicațiilor. Conform expunerii de motive a proiectului, cele mai frecvente complicații ale diabetului în România sunt:
– Ochiul diabetic la 40% dintre pacienți diagnosticați cu diabet.
– Complicațiile cardiovasculare la 37,5% dintre pacienții diagnosticați cu diabet.
– Complicații renale la 18% dintre pacienții diagnosticați cu diabet.
– Neuropatie diabetică la 36,6% dintre pacienții diagnosticați cu diabet.
Prin urmare, inițiativa legislativă își propune elaborarea și aprobarea unui Program Național de Prevenție a Diabetului.
Prin program, autoritățile responsabile, în principal Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Educației, vor stabili obiective și măsuri clare în ceea ce privește realizarea următoarele trei direcții de acțiune:
– Educația populației pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos și responsabil.
– Screening pentru depistarea precoce a diabetului.
– Preventia sau întârzierea instalării diabetului.
Ce ar introduce nou proiectul de lege
Potrivit sursei citate, în primul rând, inițiativa legislativă va include consacrarea unor drepturi legale precum:
– condiții adecvate pentru adoptarea și menținerea de către populație a unui stil de viață sănătos și responsabil;
– screening – asigurarea procedurilor și mijloacelor prin care toate persoanele să beneficieze de o depistare precoce a diabetului;
– medicație și suport adecvat – asigurarea în mod real și efectiv a condițiilor normative, instituționale și factuale astfel încât orice persoană diagnosticată cu o formă de diabet sau obezitate să beneficieze de asistență de specialitate, de medicamente, dispozitive medicale precum și de programe speciale și adecvate de monitorizare, tratament și consiliere;
– programe de informare referitor la menținerea unui stil de viață sănătos și responsabil;
– programe speciale de depistare precoce a diabetului sau pentru întârzierea instalării lui.
Va fi înființat Registrul Național de Diabet și Prediabet
Programul Național de Prevenție a Diabetului va pune un mare accent pe educația populației începând de la cea mai fragedă vârstă, motiv pentru care, prin lege, în fiecare astfel de program vor exista și proiecte comune derulate de către Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate împreună cu Ministerul Educației și Cercetării.
Prin acest program vor putea finanța, într-o anumită proporție, și proiecte ale societății civile, respectiv: organizații neguvernamentale, asociații și societăți profesionale din domeniul medical, unități de învățământ etc.
Totodată, anual și la finalizarea celor 4 ani pentru care este aprobat un Program Național de Prevenție a Diabetului, va exista o evaluare a modului în care programul s-a derulat precum și a rezultatelor sale.
Va fi înființat și un Registru Național de Diabet și Prediabet cu funcții multiple legate, în special, de evidență, informare și analiză.
În zonele fără medici de familie, casele de asigurări, care au obligația legală de a avea această evidență, având consultarea centrului județean de diabet poate atribui contractul unui medic din altă specialitate sau îl poate derula prin intermediul centrelor medicale integrate și a asistenților medicali comunitari.
De asemenea, potrivit sursei menționate, pentru atragerea investițiilor private în dotări ce contribuie la adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos, autoritățile locale pot acorda anumite facilități cum ar fi:
– scutiri sau reduceri ale taxelor locale.
– scutiri sau reduceri pentru o anumită perioadă de la plata unor impozite către bugetele locale.
– atribuirea unor terenuri sau imobile, fără licitație publică, care se obligă să organizeze în mod gratuit astfel de activități, pe terenuri proprietate publică sau privată a statului din proximitatea locației unde își desfășoară activitatea.
– instituirea unor proceduri de urgentare a acordării unor avize și autorizații ce intră în competența lor.
Proiectul de lege a fost semnat de zeci de la parlamentari de la toate partidele politice și înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.