Un răspuns pentru cei care cred că alegerile din Republica Moldova au fost furate. „Destinația finală”

„Republica Moldova votează geopolitic, cu Vestul sau cu Estul, în funcție de cine crede că e mai tare sau mai interesat, iar Europa a fost impecabilă la aceste alegeri, prin urmare, victoria noastră e verosimilă”, scrie Alina Mungiu-Pippidi, care vine dintr-o familie cu rădăcini basarabene. „Este pentru a doua oară în șase luni când românii arată Europei că nu găsesc ușor drumul, dar sunt mai competenți ca alți europeni în a ști care le e destinația finală”, observă profesoara, într-o opinie pe care HotNews o publică azi.

De ce sunt bune exit-pollurile, deși adesea dau greș?

Pentru că o estimare apropiată de rezultatul alegerilor confirmă că nu s-au furat alegerile.

Sondajele, când sunt bune, au o margine de eroare de trei  la sută. Când sunt mai puțin bune, de cinci. Când nu sunt bune de nimic, nu merită să își bați capul cu marja de eroare, întregul sondaj e din burtă.

Asta pare să fi fost cazul cu sondajele pre-electorale din Moldova, care nu au prezis că PAS, partidul Maiei Sandu, va lua peste 50%, exact cât îi trebuie. 

Ca urmare, ca și în România, teoria conspirației face ravagii – alegerile s-au furat.

Moldova votează geopolitic 

În realitate, e greu de prezis votul, cînd în diaspora sunt aproape tot atâția votanți cât în țară, care nu pot fi eșantionați  ușor. 

Nu sunt stabili, se mută, nu există liste de evidență a populației. La mine, în nordul Romei, la țară, unde e o mare comunitate, toată lumea a votat PAS. 

În mai, în turul doi, antreprenorii români au dus lumea cu mașina la vot – nu există o populație stabilă, cei vechi aici, mai ales în construcții, au mereu oameni noi, care vin mereu din cele două țări românești – ca să voteze contra AUR și pro-Europa. 

Deci nu e neverosimil că am câștigat noi, și mai bine era dacă aveam un exit-poll care să confirme și nu atâtea sondaje preelectorale proaste!

Victoria noastră e verosimilă. Cum am scris într-un vechi articol cu ambasadorul Igor Munteanu, Moldova votează geopolitic, cu Vestul sau cu Estul, în funcție de cine crede că e mai tare sau mai interesat. 

Europa a fost impecabilă. A trimis floarea liderilor ei, și destui bani, ca să nu piardă Moldova, esențial cap de pod în susținerea Ucrainei si apărarea României. Și votanții au marșat.

Moldoveni sau basarabeni?

Să nu ne pierdem vremea, ca atare, cu semantica. Nimeni nu vrea să îi jignească pe votanții din Moldova, care înțeleg că se plâng că președintele Nicușor Dan îi numește basarabeni. 

Basarabenii suntem noi, de exemplu frate-meu, Cristian Mungiu, și cu mine. Basarabia se numeau județele din Imperiul Otoman populate mai ales de români – dar nu numai – pe care le-au luat rușii ca recompensă că au luptat contra otomanilor ca să elibereze Balcanii. 

Pe vremea lui Ștefan cel Mare era, desigur, Moldova. Sub bunica mea, ale cărei amintiri au fost publicate de fratele meu, regiunea a trecut de la țari la Regatul Român și apoi la URSS. 

Familia mea a fost cu românii – de asta avem morți și deportați sub sovietici – dar ei erau greci refugiați din imperiul otoman prin Odesa Ecaterinei cea Mare pe la o mie opt sute (fetele s-au măritat cu ofițerii din Regat din garnizoanele de după 1918 și așa ne-am românizat). 

Pe lângă greci și români erau evrei, ruși, ucraineni, bulgari. Spre deosebire de Transilvania, la referendumul de aderare de după primul război mondial aici nu era o majoritate absolută românească.

A doua oară în șase luni când românii arată că știu destinația finală

Identitățile se schimbă. Sunt particulare. Familia bunicii mele a murit în Siberia ca români monarhiști, deși erau greci din insule.

Dar nu sunt incompatibile cu valori universale. Dimpotrivă.

Și de solstițiul acesta de toamnă, basarabenii mei, adică morții noștri și descendenții lor, dimpreună  cu moldovenii mai tineri, cei care au rupt pavajul cu mâna în 2009 și l-au aruncat în comuniști au fost cu Europa. 

Nu cea a fondurilor, a reglementărilor, și așa mai departe, ci cea a Republicii, a Vestului, a drepturilor, a codului Napoleon și nu a codului Stalin.

A doua oară în șase luni când românii arată Europei că nu găsesc ușor drumul, dar sunt mai competenți ca alți europeni în a ști care le e destinația finală.