Un român a fost rănit în accidentul de tren de miercuri din Spania, anunță MAE
Un român care era pasager într-unul dintre cele două trenuri implicate în accidentul tragic de miercuri din Spania a fost rănit, anunță Ministerul Afacerilor Externe de la București.
„Ca urmare a demersurilor întreprinse de reprezentanții oficiului consular și pe baza informațiilor incluse în listele persoanelor care achiziționaseră bilete pe rutele operate de cele două trenuri implicate în accident, a fost identificat un pasager cetățean român”, potrivit unui comunicat MAE.
Oficiul consular român din Spania l-a contactat pe acesta, care a confirmat că a suferit răni în urma accidentului, a primit îngrijiri medicale, dar nu este internat.
Românul urmează să mai facă alte investigații medicale în cursul zilei de joi, potrivit comunicatului.
MAE subliniază că, până la acest moment, autoritățile spaniole nu au notificat Consulatul României la Ciudad Real cu privire la existența unor cetățeni români printre victime, iar la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistență consulară.
„Reprezentanții Consulatului României la Ciudad Real și atașatul pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Madrid continuă dialogul permanent cu autoritățile locale și sunt pregătiți să acorde asistența necesară, conform competențelor, dacă situația o va impune”, se mai spune în comunicat.
Cel puțin 68 de oameni au murit și peste 100 au fost răniți după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania. În cele două trenuri erau în total 544 de pasageri.
În Spania, potrivit ultimelor date din statisticile spaniole, erau anul trecut peste 600.000 de români.