România este singura țară din Europa unde timpul de așteptare este de peste 1.000 de zile. La o „coadă” de viață și de moarte

Un pacient român așteaptă, în medie, peste 3 ani –  1.100 de zile – pentru a avea acces la un medicament nou aprobat în Europa, arată cel mai recent raport „Patients W.A.I.T. Indicator”, lansat joi. Timpul de așteptare din România este cel mai lung din Uniunea Europeană. În plus, a crescut cu aproape 300 de zile față de ediția anterioară a raportului „W.A.I.T”, când era de 828 de zile. În toată Europa timpul a crescut, dar nicăieri ca la noi.

Raportul „Patients W.A.I.T. Indicator” (Waiting to Access Innovative Therapies) este actualizat anual și măsoară intervalul dintre momentul autorizării unui medicament pe continent, de către Agenţia Europeană a Medicamentului, şi accesul efectiv al pacienţilor din fiecare țară a Uniunii Europene la respectivul tratament compensat.

Nicăieri, medicamentele nu apar instantaneu pe piață. Dar dintr-o comparație a datelor, rezultă că un român asteaptă de șapte ori mai mult decât un german pentru a primi accesul la un medicament nou compensat. Germania este țara cu timpul de așteptare cel mai scurt, 158 de zile.

Și în Europa, timpul mediu de așteptare a crescut, dar doar cu 19 zile: de la 578 la 597 de zile. 

Raportul „Patients W.A.I.T. Indicator 2025” a analizat accesul la medicamente inovatoare aprobate la nivel european în perioada 2021 – 2024. Raportul este realizat anual de EFPIA (Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice) și IQVIA, companie specializată în analiza datelor.

România, singura țară din Europa unde timpul de așteptare e de peste 1.000 de zile

România este singura țară din Uniunea Europeană unde timpul de așteptare pentru accesul compensat la un medicament nou depășește 1.000 de zile.

Celelalte țări din top 10 cu cel mai mare timp de așteptare sunt la mare distanță, cu timpi de așteptare ce variază între 650 și 839 de zile. 

Top 10 al țărilor cu cea mai mare întârziere în accesul la medicamente noi:

• România – 1.110 zile
• Portugalia – 839 de zile
• Lituania – 821 de zile
• Slovacia – 751 de zile
• Croația – 734 de zile
• Polonia – 714 zile
• Estonia – 714 zile 
• Irlanda – 685 de zile
• Cehia – 659 de zile
• Bulgaria – 650 de zile.

Țările unde se așteaptă cel mai puțin

Germania este țara europeană unde pacienții așteaptă cel mai puțin pentru a avea acces la un medicament inovator compensat: 158 de zile după aprobarea de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Top 10 al țărilor cu cel mai rapid acces la noi medicamente: 

• Germania – 158 de zile 
• Elveția – 258 de zile de așteptare
• Macedonia de Nord – 290 de zile
• Serbia – 311 zile
• Anglia – 332 de zile
• Scoția – 347 de zile
• Austria – 363 de zile
• Danemarca – 369 de zile
• Turcia – 390 de zile
• Bosnia – 420 de zile.

„O persoană care nu primește tratament la timp riscă să ajungă să aibă dizabilitate”

Pentru o persoană diagnosticată cu cancer, un copil cu o boală rară sau un pacient care trăiește cu o afecțiune cronică severă, fiecare lună de întârziere poate însemna agravarea bolii, spitalizări multiple sau scăderea șanselor de supraviețuire, atrag atenția reprezentanții asociațiilor de pacienți. 

„O persoană care nu primește tratamentul la timp riscă să ajungă la dizabilitate și va costa statul de câteva ori mai mult decât dacă primește la timp tratamentul. Costurile acestea nu le calculează nimeni”, a arătat Luminița Vâlcea, directorul executiv al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, în conferința de presă de lansare a studiului „Patients W.A.I.T. Indicator”. 

„Tot ceea ce se investește în sănătate se vede în societatea pe care o avem: în numărul de persoane cu dizabilități, în numărul de persoane asistate social. E foarte greu, cu un buget de 6% din PIB, să te compari cu alte țări, care au un buget dublu”, spune și Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice. 

„Banii alocați pentru sănătate sunt, de fapt, o investiție. Pacienții ar trebui să aibă acces la medicamente atunci când au nevoie. Pentru că, dacă amâni sute de zile tratamentul, s-ar putea să fie târziu și să intervină dizabilitatea sau decesul. O persoană care primește la timp tratamentul are șansa să fie un factor important în societate și să nu devină o persoană care trebuie sprijinită de societate”, adaugă Radu Gănescu.

„Știu o pacientă cu lupus care stă 20 de zile pe lună în spital, atunci când are un puseu de boală. Ce se întâmplă cu pacienții pe care nu îi tratăm cu terapii noi? Cât costă spitalizarea unui astfel de pacient? Dacă am vedea toate aceste lucruri, am vedea că intervențiile acestea (compensarea la timp a medicamentelor noi –  n.red.) sunt chiar ieftine. Noi nu calculăm costurile societale”, arată și Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici. 

„Costul real al întârzierii”

Raportul W.A.I.T arată și că „România compensează doar 20% dintre medicamentele oncologice noi aprobate la nivel european între 2021-2024, față de o medie UE de 51%.

Pentru bolile rare, România compensează 13 din 66 de medicamente aprobate centralizat între 2021-2024 (20%), față de media UE de 43%. Vorbim despre un decalaj documentat de ani de zile, care continuă să se adâncească, cu efecte directe asupra pacienților”, a afirmat Ioana Bianchi, director relații externe al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Conform datelor din raportul „Patients W.A.I.T. 2025”, România „nu se confruntă doar cu cel mai lung timp de așteptare din Uniunea Europeană pentru accesul la tratamente noi, ci și cu costul real al acestei întârzieri. Pentru pacienți, acest decalaj se reflectă în agravarea bolii, scăderea calității vieții și pierderea unor șanse importante de a beneficia la timp de tratamente moderne”, arată și Radu Rășinar, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Pentru sistemul de sănătate, „presiunea se mută către spitalizări și alte intervenții mai costisitoare, într-un context deja marcat de subfinanțare. Este nevoie de un dialog strategic cu autoritățile și de soluții concrete care să schimbe structural accesul la inovație în România”, a încheiat Radu Rășinar.