Sari direct la conținut

Un senator PSD anunță negocieri cu PNL și UDMR pe forma proiectului privind dezvoltatorii imobiliari, după scandalul Nordis

HotNews.ro
Un senator PSD anunță negocieri cu PNL și UDMR pe forma proiectului privind dezvoltatorii imobiliari, după scandalul Nordis
Colaj Hotnews. Surse imagini: Shutterstock

PSD negociază cu PNL și UDMR forma proiectului legislativ care îi vizează pe dezvoltatorii imobiliari, după scandalul Nordis, iar printre prevedri vor fi imposibilitatea dezvoltatorilor de a vinde de mai multe ori o locuință și înscrierea în Cartea funciară a promisiunii de vânzare, a declarat luni senatorul social-democrat Daniel Zamfir.

„Vom avea o discuție cu colegii de la PSD, PNL și UDMR. Am discutat la sfârșitul săptămânii despre proiectul Nordis cu colegii de la PNL, UDMR și cu dezvoltatori imobiliari, Cartea funciară, notari. Avem un draft pe care discutăm. Am concluzionat că trebuie să atingem două puncte esențiale: unul ar fi acela ca toți cumpărătorii să aibă siguranța că niciun apartament pentru care au plătit un avans nu va putea fi promis și altuia și, în al doilea rând, vrem să ne asigurăm că aceste modificări nu vor împiedica dezvoltarea imobiliară, care, categoric, trebuie să se întâmple”, a declarat liderul grupului PSD din Senat.

El a spus că „în proporție covârșitoare” dezvoltatorii au făcut proiecte corecte, fiind sute de mii de apartamente date în folosință, și „nu ar fi cinstit” ca dintr-o situație de înșelăciune să fie împiedicat un sector al economiei care aduce importante sume la bugetul de stat.

Potrivit senatorului, principalele modificări din proiect vor fi înscrierea provizorie în Cartea funciară a promisiunii de vânzare, pentru a împiedica promiterea apartamentelor altor persoane, iar, pe de altă parte, dezvoltatorii imobiliari să-și poată continua activitatea fără piedici: „De asemenea, am hotărât ca banii respectivi care sunt plătiți pentru această promisiune, să fie folosiți pentru dezvoltare imobiliară”.

După scandalul Nordis, parlamentarii PSD au anunțat că au depus în Senat un proiect legislativ prin care limitează avansul pe care îl pot cere dezvoltatorii imobiliari de la clienții lor, pentru imobilele în construcție. Inițiativa legislativă prevede că dezvoltatorul poate solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului. În același timp, PNL a susținut că are depus din 2019 un proiect pe această temă și a acuzat că acesta a fost blocat de PSD, chiar în comisia juridică din Camera Deputaților condusă până în octombrie de Laura Vicol, soția acționarului majoritar al Nordis.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro