Un șofer român, care susținea că transportă cosmetice în Germania, s-a ales cu ani grei de închisoare, permisul suspendat și o amendă de 25 de milioane de euro

Un șofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de zece ani de închisoare după descoperirea a 438 de kilograme de cocaină în camionul său, a anunțat Parchetul, potrivit AFP.
El a fost condamnat pentru „transport, deținere, import” de cocaină, „a cărei rată de puritate era cuprinsă între 93 și 98%”. Amenda vamală corespunde valorii mărfurilor, a precizat Parchetul din Cambrai, nordul Franței.
De asemenea, justiția a decis anularea permisului de conducere și interdicția definitivă a acuzatului pe teritoriul francez, scrie Agerpres.
Faptele au fost depistate în noaptea de 3 spre 4 februarie, în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe sensul Paris-Bruxelles.
🚨 #Affairedujour : Impressionnante saisie de plus de 438 kg de #cocaïne par les douaniers des Hauts-de-France ! Discrètement cachée dans une remorque de camion transportant des produits cosmétiques, la drogue a été découverte après une inspection minutieuse. Le chauffeur, un… pic.twitter.com/v6ZyVCjyEk
— Direction générale des douanes et droits indirects (@douane_france) February 11, 2025
Șoferul a afirmat că venea din Portugalia și mergea în Germania pentru a livra produse cosmetice, au precizat serviciile vamale în luna februarie.
Ofițerii au descoperit mai întâi o sumă mare de bani, telefoane și sisteme de conexiune la internet în cabina camionului.