Un sondaj Avangarde o arata pe Ecaterina Andronescu drept cel mai bun comunicator dintre personalitatile politice. Surse HotNews spun ca ea l-ar putea inlocui, sub interimat, pe Dragnea la sefia PSD
Antena 3 a prezentat joi un sondaj Avangarde din care reise ca senatorul PSD Ecaterina Andronescu este cel mai bun comunicator dintre personalitatile politice. Potrivit unor informatii HotNews, Ecaterina Andronescu este luata in calcul in partid ca o posibila solutie de conducere interimara a PSD, dupa epoca Dragnea. Alte informatii din PSD arata ca este posibila insa si o solutie colectiva de conducere a partidului dupa plecarea lui Liviu Dragnea din fruntea sa.
Sociologul Marius Pieleanu a prezentat joi un sondaj Avangarde care arata opinia cetatenilor fata de prestatia publica a personalitatilor politice in rolul de comunicator.
Potrivit sondajului, 44% dintre cetatenii intervievati au considerat ca Ecaterina Andronescu este un bun comunicator. Pe locul doi in acest top al comunicatorilor din cadrul partidelor politice s-a situat fosta ministra a Fondurilor Europene Rovana Plumb, cu 36%. Acesta este urmata de deputatul ALDE Varujan Vosganian, cu 26%, secretarul general adjunct al PSD Codrin Stefanescu, cu 25%, iar Gelu Visan 24%.
Pe urmatoarele pozitii s-au situat ministrul Mediului, Gratiela Gavrilesscu, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, senatorul PNL Alina Gorghiu, purtatorul de cuvant al PSD Adrian Dobre si deputatul PSD Liviu Plesoianu.
“Lista e mult mai lunga, dar am facut o selectie mai semnificativa si am ales principalii comunicatori ai fiecuir partid care au adunat puncte in evaluarea noastra la nivel national”, a explicat Pieleanu, care a adaugat ca “nu am prezentat si opinia negativa, pentur ca am incurca lucrurile si am intra in discutii tehnice”.
Potrivit sociologului, in acest sondaj nu au fost luati in calcul liderii partidului, pentru ca sunt la alta categorie.