„Un spectacol de propagandă”. MAE rus denunță prezența lui Zelenski la summitul G7, încheiat cu „anunţuri pline de ură anti-rusă şi anti-chineză”
Rusia a calificat duminică drept un „spectacol de propagandă” prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la summitul G7, relatează AFP, citând un comunicat al Ministerului rus de Externe.
„Liderii G7 l-au invitat la reuniunea lor pe liderul regimului de la Kiev, pe care îl controlează, şi au transformat evenimentul de la Hiroshima într-un spectacol de propagandă”, potrivit MAE rus.
Acelaşi comunicat denunţă faptul că „principala concluzie a summitului au reprezentat-o o serie de anunţuri pline de ură anti-rusă şi anti-chineză”.
G7 a devenit „un incubator de elaborare, sub conducerea anglo-saxonilor, a unor iniţiative distrugătoare care pun în pericol stabilitatea mondială”, conchide MAE rus, potrivit Agerpres.
Liderii G7 au promis, la summitul de la Hiroshima, sprijin pe termen lung pentru Ucraina
Liderii celor mai bogate democraţii din lume, membre ale G7, au declarat duminică că nu vor da înapoi de la sprijinirea Ucrainei, într-un avertisment adresat preşedintelui rus Vladimir Putin, care a susţinut că a oraşul Bahmut a fost cucerit de forţele ruse, în timp ce Kievul a respins acest lucru.
Summitul Grupului celor Şapte (G7) din oraşul japonez Hiroshima a luat o turnură sobră în acest weekend, odată cu sosirea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a zburat cu un avion al guvernului francez pentru a solicita un sprijin mai mare împotriva invaziei Rusiei.
Zelenski, care a depus flori la un monument pentru victimele primului bombardament atomic asupra unui oraş din lume, a spus că fotografiile cu distrugerea Hiroshimei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial i-au amintit de Bahmut şi alte oraşe ucrainene distruse.
El a spus, de asemenea, într-o conferinţă de presă, că mai sunt soldaţi în Bahmut şi că oraşul nu a fost capturat de Rusia.
Mai devreme, el le-a spus reporterilor prezenți la summit că oraşul aflat în centrul luptelor din ultimele luni a fost distrus. „Este o tragedie. Nu este nimic pe acest loc”, a spus Zelenski. Ceea ce a rămas sunt „o mulţime de ruşi morţi”, a adăugat acesta.
În ultima zi a summitului G7 de trei zile, preşedintele american Joe Biden a anunţat un pachet de ajutor militar de 375 de milioane de dolari, inclusiv artilerie şi vehicule blindate, pentru Ucraina.
El i-a spus lui Zelenski că Statele Unite fac tot posibilul pentru a întări apărarea Ucrainei împotriva Rusiei. „Împreună cu întregul G7, apărăm spatele Ucrainei şi promit că nu vom pleca nicăieri”, a spus Biden.
Alţi lideri ai G7, din care fac parte Statele Unite, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada, au susţinut afirmaţiile lui Biden.
___