Un submarin francez dispărut în urmă cu 50 de ani a fost localizat în largul Toulon
Epava submarinului francez La Minerve, dispărut în 1968 cu 52 de oameni la bord, a fost găsită, după peste 50 de ani, în largul Toulon (sud-est), a anunțat luni ministrul Francez al Armatei, Florence Parly, citat de AFP.
Nous venons de retrouver la Minerve. C’est un succès, un soulagement et une prouesse technique. Je pense aux familles qui ont attendu ce moment si longtemps. pic.twitter.com/pjDnj7lEyb
— Florence Parly (@florence_parly) 22 iulie 2019
Epava a fost localizată în Mediterana la 45 kilometri de Toulon, la o adâncime de 2.370 metri, de către nava americană Seabed Constructor, care efectua cercetări de marțea trecută. Dronele acestei nave au confirmat amplasarea epavei.
Seabed Constructor, a companiei americane private Ocean Infinity, este nava care a găsit și epava submarinului San Juan, dispărut cu 44 de oameni la bord în largul Argentinei, în noiembrie 2018.
În 27 ianuarie 1968, submarinul militar s-a scufundat în doar patru minute. În ciuda operațiunilor de salvare, nu s-a reușit localizarea epavei.
Au fost evocate mai multe ipoteze pentru a explica accidentul: o avarie, o coliziune cu o altă navă, explozia unei rachete sau a unei torpile.