Un tren plin cu copii care se întorceau de pe Litoral a stat blocat în câmp mai bine de nouă ore, nu departe de București
Trenul Mangalia – Arad a acumulat peste nouă ore întârziere după ce a staționat în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Trenul, plin cu copii ce veneau din tabără, a plecat la ora 19.10 din Mangalia și abia după 8.30 a ajuns în Gara de Nord. Jumătate de oră mai târziu trenul a părăsit Gara de Nord și ar trebui să ajungă la Arad după ora 21.30, ceea ce înseamnă că pentru unii pasageri călătoria va fi mai lungă de 26 de ore. Linia de contact s-a rupt la Fundulea din cauza rafalelor puternice de vânt.
UPDATE Până la ora 13.00 trenul a mai acumulat alte 30 minute întârziere, totalizând 10 ore. Trenul a ajuns între Caracal și Craiova.
Pasagerii spun că nu li s-a spus ce se întâmplă și că ore întregi nu a fost trimisă locomotivă de ajutor.
CFR Călători spune că întârzierile au apărut din cauza lipsei de tensiune în firul de contact în zona Fetești.
Trenul ar fi trebuit să ajungă la 23.11 în Gara de Nord și la 8.30, ora la care a ajuns în Capitală joi dimineață, ar fi trebuit să fi trecut de Deva. IR 1921 a plecat la 9.01 din Gara de Nord și va ajunge după 21.30 la Arad dacă nu mai apar probleme.
Trenul IR 1921 circulă între Mangalia și Arad via Tg Jiu pe o rută de 872 km care este lungă și fără vreo întârziere (peste 16 ore).
La ora 7:53 a fost retras din linie curentă Brănești – Fundulea cu locomotivă Diesel trenul 1921-2. La ora 8:15 trenul 1921-2 a plecat din Brănești cu locomotiva electrică proprie.
Locomotiva Diesel va intra din nou pe firul II pentru aducerea în stația Brănești a trenului 1991-2, spune CFR Infrastructură.
CFR Călători spune că la Gara de Nord li s-a oferit apă și croissante pasagerilor.