Un tren privat de călători a luat foc în gara Ploiești Vest
HotNews.ro
Un tren de călători al companiei private Transferoviar a luat foc în gara Ploiești Vest în jurul orei 19.00, iar la fața locului au sosit câteva echipaje de pompieri. Trenul circula pe relația Brașov – București Nord.
Foto Vlad Barză
Trenul IR 10024 al TFC a plecat din Brașov la ora 16.48, iar la Ploiești Vest a ajuns la ora 18.58, cu 13 minute întârziere. Trenul ar fi trebuit să ajungă la București Nord la 19.30.
Foto Vlad Barză
În imagini se pot observa degajări de fum. Trenul a fost evacuat, iar la fața locului au sosit câteva echipaje de pompieri care au intervenit.
Aceste automotoare diesel au fost aduse din Germania și circulă din 2021 pe relații precum București – Brașov și București – Buzău.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro