Sari direct la conținut

Una dintre cele mai cunoscute policlinici din nordul Capitalei și-a schimbat sediul. Fady Chreih, CEO Regina Maria: „Vechea clădire a Policlinicii Băneasa nu mai corespundea standardelor noastre de calitate medicală”

Smile Media
Una dintre cele mai cunoscute policlinici din nordul Capitalei și-a schimbat sediul. Fady Chreih, CEO Regina Maria: „Vechea clădire a Policlinicii Băneasa nu mai corespundea standardelor noastre de calitate medicală”
Noua Policlinică Băneasa este dotată cu echipamente de imagistică de înaltă performanță SURSA FOTO: Regina Maria

Într-o țară ca România, în care asistența medicală primară continuă să fie subutilizată, pacienții alegând de multe ori să se adreseze direct spitalelor pentru multiple probleme de sănătate, rolul policlinicilor – centre medicale ce reunesc multiple specialități în sistem ambulatoriu – rămâne mai important ca niciodată.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că asistența medicală ambulatorie de specialitate rămâne concentrată în mediul urban, conform datelor INS pentru 2023, policlinicile pot juca un rol esențial nu doar pentru comunitatea aflată în imediata apropiere, ci și pentru locuitorii din zonele învecinate, inclusiv cele rurale.

În acest context, investițiile furnizorilor privați de sănătate în policlinicile proprii – atât în extinderea acestora, renovarea și aducerea la standardele moderne de calitate medicală – rămân parte din strategia de dezvoltare pe termen lung. Acesta este și cazul rețelei de sănătate Regina Maria, care a investit, în 2024, un total de 5 milioane de euro pentru mutarea, în luna decembrie, a Policlinicii Băneasa într-o nouă locație.

Din decembrie, Policlinica Băneasa își continuă activitatea în clădirea Airport Tower

Policlinica Băneasa din clădirea Băneasa Airport Tower va avea 38 de cabinete, în care îşi vor desfăşura activitatea peste 100 de medici Sursa foto: Regina Maria


„După 16 ani de activitate, vechea clădire a Policlinicii Băneasa nu mai corespundea standardelor noastre de calitate medicală, existând riscul ca, treptat, să nu mai reușim să răspundem corespunzător solicitărilor pacienților noștri – o comunitate în creștere, cu nevoi medicale din ce în ce mai complexe. Prin urmare, am luat decizia de a muta sediul Policlinicii într-o locație nouă, ultramodernă, cu un spațiu optimizat, care ne îndeplineşte toate criteriile și care ne permite, în viitorul apropiat, și extinderea specialităților asigurate pacienților din nordul Capitalei”, explică Fady Chreih, CEO, Regina Maria.

Policlinica Băneasa funcționează, din luna decembrie, în clădirea Airport Tower, la doar 400 de metri distanță de vechea locație, și va avea 38 de cabinete, în care îşi vor desfășura activitatea peste 100 de medici, spațiul fiind gândit pentru a acomoda până la 25 de specialități medicale.

One Day Check-up și vize pentru călătorii internaționale, printre serviciile pe care le vor putea accesa pacienții

În momentul de față, cele mai accesate specialităţi medicale din cadrul Policlinicii Băneasa sunt cele de obstetrică – ginecologie, oftalmologie, ORL, cardiologie, dermatologie, ortopedie, precum și medicină generală şi internă. Ele sunt în continuare deservite în noua locație, adăugându-li-se, însă, și alte servicii medicale, precum: posibilitatea de a realiza un set special de analize și investigații pentru obținerea vizelor internaționale, un nou hub dedicat evaluărilor medicale complete într-o singură zi – One Day Check-Up, dar și servicii extinse de recoltare pentru analize de genetică, în 2025.

„Am urmărit cu atenție nevoile pacienților noștri și ne dorim diversificarea specialităților medicale din cadrul policlinicii conform acestora. De asemenea, am investit în aparatură medicală de ultimă generație, în așa fel încât Băneasa să rămână, așa cum a fost de peste 16 ani, un punct medical cheie al comunității din zona de nord a Bucureștiului”, afirma Fady Chreih.

Noua Policlinică Băneasa este dotată cu echipamente de imagistică de înaltă performanță, inclusiv un computer tomograf (CT) low-dose pentru reducerea radiațiilor, mamograf, RMN de ultimă generație, precum şi un aparat DEXA pentru măsurarea densităţii osoase.

Articol susținut de Regina Maria