Sari direct la conținut

Unde a fost cel mai cald în țară în 2022 și care sunt cele mai friguroase locuri

HotNews.ro
Apus de soare, Foto: Laurentiu Barza
Apus de soare, Foto: Laurentiu Barza

​Anul 2022 a fost mai cald decât de obicei, iar lunile iunie și iulie au adus perioade consistente de caniculă. Unde au fost aproape 42 de grade Celsius? Care sunt cele trei stații meteo la care au fost sub -25 C. Care este orașul din țară cu cea mai mare temperatură medie?

În anul 2022, temperatura medie anuală a avut valori cuprinse între -1,7 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 13,9 ºC, la Drobeta-Turnu Severin, se arată în caracterizarea meteo a anului 2022 întocmită de ANM.

Cele mai mari valori, peste 12 ºC, s-au înregistrat în Dobrogea, în zonele de câmpie și podiș din Muntenia și Oltenia, dar și în zona de câmpie din Crișana și Banat. Valori sub 6 ºC s-au înregistrat în zonele montane și în depresiunile intramontane, aceasta coborând sub 0 ºC doar la stația meteorologică Vf. Omu.

Aproape peste tot a fost mai cald decât în mod normal, uneori și cu mai mult de un grad. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 1,4 ºC, la stațiile meteorologice București Afumați și Focșani. Intervalul luat drept referință este 1991 -2020.

Temperatura maximă în 2022 a variat între 41,7 ºC, valoare înregistrată la Calafat și 17,1 ºC, la Vf. Omu, ambele valori fiind înregistrate în data de 23.07.2022. La Băile Herculane au fost +40,9 C, la București Filaret au fost +40,7 C, iar la Zimnicea au fost +40,6 C. În vestul țării au fost +40,3 C la Săcuieni (Bihor). Peste +40 C au fost și la Drobeta Turnu Severin și Roșiori de Vede.

Temperatura minimă în 2022 a variat între -26,2 ºC, la Poiana Stampei și -6,3 ºC, la Calafat, ambele înregistrate în 25 ianuarie.

Poiana Stampei (jud Suceava) este o comună în depresiunea Dornelor, într-o zonă cu păduri de pin și mesteacăn, la peste 900 metri altitudine.

La Întorsura Buzăului au fost -25,7 C, iar la Tg Lăpuș, -25,2 C. La Toplița și la vârfu Omu au fost sub -24 C, iar la Obârșia Lotrului, Petroșani, Joseni și Stâna de Vale au fost -23 C.

2022 a fost al treilea cel mai cald an în România, spun cei de la ANM, pornind de la datele ultimilor 122 de ani, fiind depășit doar de anii 2019 și 2020. În top 10 cei mai calzi ani unul singur este dinainte de 2007: anul 1994.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro