Unde a gresit Traian Basescu. L-a invins sistemul?

Seful statului se scufunda, incet, in ape otravite. Din interviul acordat joi seara la TVR razbate frustrarea comandatului de nava obisnuit cu supunerea, care constata intr-o buna zi ca echipajul a luat-o razna si nu-l mai asculta. Insa responsabilitatea naufragiului ii revine in mare masura: echipajul si l-a ales singur, cu ciungii, ologii, tradatorii si secunzii slabi pusi la carma Romaniei. Pana si el se indoieste azi ca nava mai poate ajunge cu bine la tarm daca nu va arunca peste bord cativa rebeli. Si totusi, cand si-a pierdut busola seful statului? Cand a comis eroarea capitala care-l costa azi o semi-izolare pe insula de la Cotroceni? Mai are vreo solutie sau l-a invins si pe el sistemul?

Ce constata Traian Basescu azi? Ca are dificultati in relatia cu Guvernul, nu si cu premierul. „Emil Boc a incercat o discutie, stiind ca solutia era reducerea de cheltuieli, si nu cresterea TVA”, a declarat seful statului, sperand probabil ca, extragandu-l pe seful Guvernului din plutonul razvratitilor, il menajeaza. Eroare. Din pacate pentru Boc, declaratia presedintelui submineaza grav autoritatea primului ministru, cata o mai fi ramas din ea. Cine trebuia sa-si impuna punctul de vedere, daca tot este seful Guvernului? Nu cumva insusi Emil Boc? Cum adica „a incercat o discutie”? Nu cumva era obligat sa impuna o decizie, ca sef de Guvern, mai ales daca a fost in prealabil convenita cu expertii FMI?

Apoi, presedintele Basescu i-a subminat a doua oara autoritatea, de aceasta data sefului de partid Emil Boc, cu indemnul adresat PDL: „cautati-va un lider”. Evident, asta inseamna ca liderul in functie mai are pana sa ajunga cu adevarat lider. Cu declaratiile sale, Basescu il face pe Boc mai mic decat e. Isi arunca secundul fara sa vrea peste bord, desi adevarata sa intentie este sa-l salveze.

Tariceanu s-a razvratit in relatia cu Palatul Cotroceni, dar era ascultat in Guvern si partid din cauza ca taia si spanzura. Boc este docil, dar perfect inutil. In Guvern si partid nu-l asculta nimeni, pentru ca nu are curaj nici sa taie, nici sa spanzure. Prin urmare, apar „dificultati in comunicarea cu Guvernul”. Eroarea lui Traian Basescu a fost, deci, sa parieze pe un premier si lider de partid onest fara discutie, de buna credinta, cuminte si supus, dar fricos si total lipsit de autoritate, inghitit de umbra sefului de la Cotroceni. Semn ca puterea nu poate fi exercitata prin delegatie sau interpusi slabi.

Insa intrebarea cheie ramane mai departe cea ridicata in decembrie 2009, la formarea cabinetului: Cu cine vrea sa reformeze si sa modernizeze statul: cu oameni vechi si competente aproximative? Cu eternii Berceanu, Blaga, Videanu? Este reprosul fundamental pe care i-l aduc seful statului: nu poate sau nu vrea sa o rupa cu propria nomenclatura. Am spus asta si in 20 decembrie 2009, la formarea cabinetului Boc: la fel cum PSD are abonatii sai la guvernare, PDL pare luat si el prizonier de catre un cerc de initiati. Detalii aici

O alta eroare, deci, pentru care seful statului plateste azi costurile ineficientei guvernarii: pastrarea celor trei in echipa de ministri. Din pacate, platesc si cetatenii de rand. Obsedati sa-si salveze clientela politica, antireformistii din Guvern au sacrificat totul: pensii, salarii, TVA crescut. Au mai primit ultimatum si prin martie. Nu l-au respectat. De ce s-ar obosi acum cu reforma? De ce mai sunt ei ministri azi? N-ar fi singurii de pus pe lista neagra.

A existat un episod pe care putini si-l amintesc astazi, niciodata lamurit, dar care ramane cheia zbaterilor politice din Guvernul Boc: inainte de formarea cabinetului, imediat dupa alegerile din 6 decembrie 2009, au circulat zvonuri ca seful statului, proaspat reales, va renunta la serviciile lor. Tripleta de aur a urcat iute dealul Cotrocenilor. Cei trei au intrat pe usa someri si au iesit ministri. Ce i-or fi spus atunci lui Traian Basescu?

Putea altfel? Avea pe cine sa puna la transporturi, la interne, la economie? Tot aud ca n-a avut de ales si ca, realist vorbind, cu Vasile Blaga a castigat trei randuri de alegeri, ca stie multe, ca Adriean Videanu si Radu Berceanu au bani, influenta si ca nu se poate fara ei. Daca-i asa, Traian Basescu va ramane, la fel ca predecesorii sai, prizonierul dublului discurs. O mica paranteza: la Bruxelles, la Comisia Europeana si in Parlament, am intalnit zeci de tineri, experti apreciati si cu CV-uri corecte. Ei de ce pot performa acolo, iar la Bucuresti, nu?

Un comentator inteligent si subtil de la Ziare.com, care semneaza Ioana Ene, sugereaza ca Traian Basescu a ajuns cumva intr-o fundatura, infrant si fara optiuni. In mare parte, analiza sa e corecta, dar putin cam prea categorica, lipsita de perspective.

Presedintele Basescu are la indemana solutia pe care o avea si in decembrie 2009: primenire totala in partid, marginalizarea figurilor compromise in doua decenii de politica, promovarea de competente autentice si figuri noi. Alte solutii nu exista. S-ar putea ca Blaga, Videanu si Berceanu sa nu mai conteze chiar atat de mult iar scenariul fraternizarii celor trei cu adversarii de la PSD sau PNL, ca optiune fatala pentru Basescu, sa aiba mai putina importanta decat i se acorda.

Seful statului a spus iarasi, in interviul de joi seara de la TVR, ca el nu poate schimba ministri si nu mai moseste PDL-ul ca inainte. Cand merge prin popor, spune insa altceva: ca daca un ministru il minte, il schimba a doua zi. Cand se intalneste cu parlamentarii partidului, se documenteaza bine in prealabil, stabileste sarcini si traseaza directii. Adica moseste.

Desigur, cei care viseaza la o noua suspendare a presedintelui vor incerca sa rupa cat mai multi lideri PDL de seful statului, in frunte cu Emil Boc, daca se poate tot partidul. Insa cei care vor decide in 2012 nu vor fi papusarii ratati din 2008 sau 2009, ci tot alegatorii si votul lor.

O solutie ar fi sa omoare fata PDL-ului de astazi, oamenii compromisi si retelistica de sub ei, chiar cu riscul trimiterii partidului in opozitie in 2012. Altfel spus, la 1 septembrie, cand expira ultimatumul dat Guvernului si PDL, Basescu si secundul sau de la Guvern sunt obligati sa taie in carne vie. Daca nu se poate, atunci PDL este un partid inutil proiectelor de reforma si modernizare, chiar nociv si, la fel ca altele, epuizat. Criza obliga partidele cu ambitii reformatoare, cu exceptia celor populiste, sa se reinventeze complet sau sa dispara.

Cei mai pesimisti spun ca asta nu se poate. Ca alegerile se castiga cu oameni ca Blaga, Videanu, Berceanu si retelistica lor unsa in sirul de infruntari electorale, ca Romania se invarteste in cercul vicios al unor partide prost croite de la bun inceput pe sistemul pay-back si bate pasul pe loc din cauza unor alegatori insensibili la principii, dar obisnuiti deja cu mita electorala de partid si de stat, deturnati de un mediu politic profund corupt. Scufundarea si inecul sunt, in viziunea pesimistilor, deznodamantul inevitabil al parantezei politice Basescu.

Dar poate ca nu e asa. Poate ca exista si o Romanie semnificativa plutind intr-o continua asteptare, vie si onesta. Cine va cladi pe osul sanatos al natiunii? Pe cei de buna credinta, meseriasii onesti – marea tacuta – pe ei cine-i va reprezenta? Cine-i va scoate pe ei la suprafata? Cand si cum va ajunge vocea lor sa faca, totusi, masa critica?

Dar s-ar putea ca imaginea dupa care tanjeste in cartile de istorie, ambitia de a fi mai mult decat o paranteza politica si sansele partidului dupa urmatorul ciclu electoral sa depinda de actul de curaj la care Traian Basescu este obligat, la 1 septembrie sau mai incolo. Daca nu-l va face, va fi doar un alt Constantinescu obsedat de sistem si indragostit de sine sau un fel de Iliescu nu chiar sarac si cinstit, sub care au crescut baroni, coruptie si stagnare. La cum ezita si se plange, incepe sa aiba ceva din amandoi. In apele otravite in care pare sa se scufunde incetisor, Traian Basescu risca sa fie devorat de rechinii pe care ii hraneste cu mana lui. Sa dispara otravit de propriile erori.