Unde gresesc occidentalii

Ambasadele SUA si Marii Britanii au salutat, vineri, deblocarea procesului de numire a procurorilor sefi, lasand putin in off-side tabara sustinatorilor unui proces transparent. Pentru suspect de numerosii adepti ai pragmatismului, cele doua luari de pozitie reprezinta argumentul suprem ca „totul e aranjat” si ca trocul politic pe numiri se bucura de „girul occidentului”. Premierul Victor Ponta a intrat relaxat in week-end, cu Daniel Morar plecat prin demisie si cu multa lume buna laudandu-l pentru capacitatea de a ajunge totusi la un compromis considerat rezonabil cu presedintele Traian Basescu.

In spatiul public au ramas cateva voci potrivnice acestei targuieli: cei 97 de procurori de la DNA care au semnat comunicate de sustinere a unei proceduri transparente, Daniel Morar pana vineri cand a demisionat, si o mana de ziaristi si ONG-uri care au vazut in trocul Ponta-Basescu un compromis toxic, riscant pentru sistemul de justitie.

Au curs insa fluvii de comentarii favorabile trocului. Ziaristi ca Ion Cristoiu au mers chiar mai departe, trecand la ridiculizarea celor 97 de procurori DNA si la atacarea lui Daniel Morar pe motiv ca ar fi sinecurist din moment ce a acceptat bucuros numirea pe un post de judecator la Curtea Constitutionala. Cam straniu sa vezi cum „cainii de paza” apara fratia politica impotriva justitiei in loc sa-i gasesti solidari cu actiunea fara precedent a unor procurori revoltati ca justitia se intoarce cu 20 de ani inapoi, cand sefii lor erau numiti prin sediile de partid, pe criterii de loialitate si obedienta. Cam bizar sa-i vezi incolonati in spatele puterii, repetand papagaliceste partitura oficiala.

Unii au aderat din pura convigere la teoria pragmatismului, potrivit careia Traian Basescu salveaza ce se mai poate din justitie. E dreptul lor sa creada asta. Insa exact asta spune propaganda oficiala. Am avut ocazia sa constat pe propria piele uriasul aparat de lobby pus in miscare pentru a limita pierderile in acest moment delicat pentru justitia romaneasca. Au ramas putine voci rationale care sa nu fie spalate pe creier cu argumentele „interesului national” in numele caruia Victor Ponta si Traian Basescu ar fi fost obligati sa gaseasca un modus vivendi in chestiunea noilor procurori sefi.

Premierul Victor Ponta a reusit sa pareze, sambata seara, la Antena 3, cam orice tentativa de atac in interviul realizat de Alessandra Stoicescu imbracand armura occidentului. La intrebarea „de ce Kovesi”, Ponta raspundea „pentru ca are credibilitate in occident”. La intrebarea „de ce ati facut acest compromis (in versiunea A3: de ce ati tradat cele 7,5 milioane de voturi), Ponta zicea ca presiunile de afara erau deja foarte mari.

Ajungem incetisor la pozitia celor doua ambasade. Greu de spus cat e rezultatul lobby-ului romanesc si cata initiativa personala. Nu are mare importanta. Cert este ca diplomatii occidentali din doua mari capitale, Washington si Londra, au ajuns la concluzia ca procesul de numire al noilor procurori sefi declansat de Victor Ponta trebuie sustinut fara echivoc, ca interimatul de la varful parchetelor trebuie sa inceteze rapid.

In general, argumentele lor – exprimate oficial sau informal – rezista intr-o democratie asezata. Un interimat de peste un an la varful parchetelor, institutii cheie in realizarea justitiei, nu poate duce la nimic bun. Daca s-a reformat cu adevarat, sistemul are ocazia sa o dovedeasca. N-ar trebui sa conteze prea tare cine e seful. Institutiile care pot oferi garantii de independenta procurorilor s-au dovedit functionale (vezi CSM-ul). Ar fi cazul, prin urmare, ca reforma sa faca urmatorul pas, ca intreg sistemul sa-si probeze functionalitatea, sa probeze ca nu sta in cativa oameni.

Daca viitorul depinde mereu de „omul providential”, atunci Romania n-a castigat mare lucru in toti acesti ani. Avem o democratie bolnava daca progresele castigate greu in ani de eforturi devin perfect reversibile in cateva luni.

Acest rationament, tipic modului de gandire occidental, merge perfect in democratiile rodate, dar nu in Romania. Aceasta tara si asa stramba este tot mai dezechilibrata. Ii lipsesc clasicele parghii de verificare si control menite a echilibra sistemul si a asigura functionarea sistemelor indiferent de cei care le conduc. Detine in schimb o presa si o societate civila capabile, cu mici exceptii, sa falsifice complet realitatea, sa ignore total interesul public pentru a canta in struna politicienilor. Plus o armata de politicieni penali sau de rea credinta. Asa ceva Occidentul nu poseda.

In Romania, daca in fruntea unor institutii cheie ajung sefi luminati, cu vointa reformista, atunci lucrurile merg inainte. In clipa in care ei pleaca, restauratia se produce cat ai clipi din ochi (vezi doar cazul reformelor din educatie, ca sa ne limitam la un exemplu foarte recent si usor de priceput). Abia aici am ajuns dupa 23 de ani de democratie? Da, exact aici. Totul atarna de cativa oameni, ceea ce-i foarte trist, desigur, dar foarte adevarat. De ce suntem aici, putem scrie carti intregi (tine de comunism, educatie precara, saracie, mentalitati corupte, influente istorice etc etc)

A crede ca in Romania nu conteaza cine conduce si ca a venit vremea ca sistemele sa dea proba rezistentei lor la schimbarile de regim (asa, in abstract, de parca sistemele n-ar fi compuse tot din indivizi) este o mare eroare, o profunda neintelegere a modului cum (nu) functioneaza societatea romaneasca.

Ce puteau face ambasadele SUA si Marii Britanii? Nu trebuiau sa gireze un proces dubios. Au deschis un precedent periculoas. Pana una alta, Comisia Europeana, prin vocea purtatorului de cuvint, Mark Gray, a anuntat ca-si pastreaza punctul de vedere exprimat in ultimul raport MCV, anume ca este nevoie de o procedura de selectie transparenta a noilor procurori sefi, pe baza de criterii si de performante masurabile. Un punct de vedere in mod evident opus celui exprimat de ambasadele SUA si Marii Britanii.

Dar si la Bruxelles lobby-ul Bucurestiului duduie in aceste zile si n-ar fi de mirare sa vedem oficialii importanti aliniati pe axa Londra – Washington in chestiunea justitiei. Pana azi insa, nici un inalt oficial european nu s-a exprimat pe tema numirilor trimise in mod arbitrar de Victor Ponta CSM-ului, impotriva recomandarilor acestuia de a declansa in prealabil o procedura transparenta.

Cu procurori mediocri sau slabi, scosi din palarie de politicieni, occidentalii vor afla destul de repede unde au gresit. Nu si-au abandonat doar principiile, asta n-ar fi tocmai problema noastra, ci au condamnat institutii nascute greu la moarte sigura. Doar o inexplicabila viziune ingust-birocratica a refuzat sa vada asta.

Apoi, de ce atata graba? Ce nu mergea? Prin ce s-a manifestat instabilitatea si ineficienta procurorilor sub provizoratul Morar-Nistor? E destul de neclar.

Putem intelege perfect curiozitatea SUA si Marii Britanii de a afla daca Romania e altceva decat Ungaria. Si derapajele Budapestei au fost multa vreme tratate cu destula indulgenta pana s-a ajuns la punctul cand nu s-a mai putut face nimic, iar astazi tara vecina a trecut demult liniile rosii ale democratiei.

De inteles si realismul politic al celor doua tari, care cred ca regimul USL s-a instalat pentru multi ani de acum incolo, ca nu pot fi ignorate totusi cele 70% din Parlament, ca noua putere trebuie sa primeasca ceva mai mult credit (desi nu vad de ce ar primi dupa sinistrele evenimente din vara trecuta, care au ingrozit si Londra si Washington-ul).

Se vor gasi, probabil, cativa sa spuna: ati ramas ca soldatul japonez singuri in transee desi razboiul s-a incheiat, beligerantii au ajuns la armistitiu si voi refuzati sa intelegeti asta. Nu-i chiar asa. Cand toti isi dau mana pe sub masa, nu esti totusi obligat sa capitulezi de la cateva principii doar pentru ca toti ceilalti o fac.

In cazul nostru, politicienii s-au inteles ca nu mai au nevoie de procurori atat de liberi incat sa ancheteze si perchizitioneze pe oricine, indiferent de rang, sa aresteze, sa trimita in judecata etc. Cand esti pus in fata unor armistitii intre marile puteri, fie iti asumi riscul de a nu participa la festinul general, facand astfel figura de loser caraghios (sau mai rau, de consiprationist cam intr-o ureche), incapabil sa inteleaga ratiunile superioare de stat, fie te aliniezi frumos. Este si acesta un test pentru noi toti.