Ungaria invocă siguranța națională și interzice unei trupe ce urma să cânte la Festivalul Sziget să intre în țară
Autoritățile ungare au interzis trupei irlandeze de rap Kneecap să intre în țară pentru a cânta la Festivalul Sziget, acuzând formația că ar folosi discursuri antisemite instigatoare la ură și că ar lăuda grupări teroriste, a declarat joi un purtător de cuvânt al guvernului citat de Reuters.
Trupa Kneecap, originară din Belfast, care afișează frecvent mesaje pro-palestiniene în timpul concertelor, a stârnit controverse și în alte locuri în ultimele luni, inclusiv la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, unde solistul Liam Óg Ó hAnnaidh – mai cunoscut sub numele Mo Chara – a acuzat Israelul de comiterea unor crime de război.
„Guvernul Ungariei a luat măsura interzicerii accesului trupei Kneecap pe teritoriul țării și a participării acesteia la Sziget… invocând drept justificare discursuri antisemite instigatoare la ură și laude deschise aduse organizațiilor Hamas și Hezbollah”, a scris purtătorul de cuvânt guvernamental Zoltan Kovacs într-un mesaj distribuit pe platforma „X”.
Ungaria spune că prezența trupei la concert i-ar periclita „grav” securitatea națională
Ulterior, Kovacs a publicat scrisorile oficiale emise de autoritățile de imigrare, care impun trupei o interdicție de intrare pe teritoriul ungar valabilă trei ani, argumentând că prezența acestora ar „pune în pericol grav securitatea națională”.
În luna mai, Mo Chara a fost pus sub acuzare în Marea Britanie pentru o infracțiune legată de terorism, după ce ar fi afișat un steag în sprijinul Hezbollah, grupare susținută de Iran. Acesta respinge acuzația.
Reprezentanții trupei Kneecap nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Anterior, formația a declarat că membrii săi nu susțin nici Hamas, nici Hezbollah, și că condamnă „orice atac asupra civililor, întotdeauna”.
Guvernul Ungariei ceruse deja organizatorilor festivalului să elimine Kneecap din programul evenimentului de o săptămână, care atrage anual câteva sute de mii de iubitori de muzică pe o insulă de pe Dunăre.
Prezența Kneecap la Festivalul Sziget a fost criticată și de membri ai societății civile din Ungaria
Peste 150 de artiști și figuri culturale, inclusiv regizorul laureat al premiului Oscar László Nemes Jeles, au semnat de asemenea o petiție prin care protestează față de participarea trupei Kneecap.
Organizatorii Sziget, care au declarat că nu au fost informați despre decizia guvernului, au rezistat presiunilor de a anula concertul trupei programat pe 11 august.
„Festivalul nostru rămâne fidel principiilor pe care le respectăm consecvent de peste 30 de ani: nu există loc pentru ură, instigare, prejudecăți sau orice formă de rasism ori antisemitism”, au transmis aceștia într-un comunicat săptămâna trecută.
Printre ceilalți artiști care urmează să urce pe scena Sziget în acest an se numără Post Malone, Shawn Mendes și Charli XCX.
