Sari direct la conținut

Ungaria plafonează preţurile la carburanți în urma creșterii inflaţiei

HotNews.ro
Benzinarie MOL, Foto: molgroup.info
Benzinarie MOL, Foto: molgroup.info

Guvernul Ungariei va plafona preţurile combustibililor pentru a proteja consumatorii de creşterea semnificativă a preţurilor şi a ţine sub control creșterea inflaţiei, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

În perioada 15 noiembrie – 15 februarie, preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,30 euro sau 1,54 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 forinţi, relatează Agerpres citând agențiile MTI şi Reuters.

„Sperăm că această măsură va ajuta economia şi ar putea de asemenea contribui la reducerea inflaţiei”, a declarat Gergely Gulyas, reiterând că Ungaria va continua cu îngheţarea preţurilor cu amănuntul pentru energie, pe fondul creşterii facturilor la energie în Europa.

Acţiunile firmei energetice MOL au scăzut cu 6,35%, la 2.508 forinţi, după anunţul cu plafonarea preţurilor combustibililor. Un purtător de cuvânt al MOL a refuzat să comenteze informaţia.

Datele publicate săptămâna aceasta arată că rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 6,5% în octombrie, peste estimări, după o creştere de 30,7% a preţurilor combustibililor, care a dus preţurile peste nivelul psihologic de 500 forinţi pe litru.

Unii economişti spun că Banca Centrală a Ungariei, care a început în iunie majorarea ratelor dobânzilor, ar putea fi forţată să majoreze semnificativ dobânzile la şedinţa de săptămâna viitoare, a ţine sub control inflaţia şi a sprijini forintul, care s-a depreciat faţă de euro.

Moneda euro este cotată la 365,15 forinţi joi, pe fondul incertitudinilor privind disponibilitatea Băncii Ungariei de a urma exemplu altor bănci centrale din regiune în înăsprirea agresivă a politicii monetare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro