Sari direct la conținut

Unitatatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată de la sistemul energetic, pentru a doua oară în această vară

HotNews.ro
Unitatea 1 Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica
Unitatea 1 Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în data de 26 august 2024 din cauza unei disfuncționalități în partea clasică a centralei, la protecția unui transformator de evacuare putere, a anunțat compania Nuclearelectrica. Potrivit acesteia, deconectarea nu are impact asupra securității nucleare. Este pentru a doua oară, în această vară când Unitatea 1 de la Cernavodă este deconectată automat.

De altfel, Unitatea 1 și Unitatea 2 se deconectează frecvent, din diferite motive care nu au impact asupra securității nucleare. De exemplu, Unitatea 1 a mai fost deconectată și în noiembrie, anul trecut, fiind invocată vremea nefavorabilă.

Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, a precizat Nuclearelectrica. Potrivit acesteia, deconectarea automată și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare, personalului și populației.

Cum cresc prețurile după ce este deconectată Unitatea 1 de la Cernavodă

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a mai deconectat automat de la Sistemul Energetic National în seara zilei de 19 iulie 2024, tot din cauza unei disfuncționalități în partea clasică a centralei. A fost reconectată cinci zile mai târziu.

În condițiile în care Unitatea 1 are o putere de 700 MW, deconectarea acesteia duce la un deficit de aproximativ 10% din necesarul de consum zilnic. Acesta va fi acoperit, pe perioada deconectării, din creșterea importurilor și, posibil, a energiei hidro.

Pe bursa energiei, pe Piața Zilei Următoare, energia electrică a ajuns să fie cea mai scumpă din Europa, fiind tranzacționată pentru 27 august la prețul de 168 euro / MWh. În țările cu care este România conectată, prețurile sunt de 164 euro / MWh (Bulgaria și Ungaria). În Germania, energia a fost tranzacționată cu 91 euro / MWh, iar în Spania cu 108 euro / MWh.

În iulie, când sistemul energetic a funcționat timp de cinci zile fără un reactor, prețurile energiei pe bursă au explodat, ajungând să fie cele mai mari din Europa. Pe PZU – Piața Zilei Următoare, prețul mediu al energiei electrice ajunsese la 196 euro / MWh, în România. Era mai mare și decât în țările din regiune, cu care este direct conectată Bulgaria (154 euro / Mwh) sau Ungaria (75 euro / MWh). În vestul Europei, prețul era în jurul a 60 de euro.

Când este deconectată brusc o unitate nucleară și când se produc dezechilibre mari în furnizarea de energie, intervin firmele care se ocupă cu echilibrarea pieței.

Pe această piață tranzacționează Transelectrica, câțiva producători, precum Hidroelectrica, OMV Petrom, CE Oltenia, unele firme de furnizare dar și firme cu capacități de stocare.

Printre principalii jucători se află Megalodon Storage, controlată de firme austriece, care are un sistem de stocare de 7 MW la Căciulați. Având sistem de stocare, poate fi unul dintre actorii cu poziție dominantă în această piață. Un alt jucător este Nova Power & Gas, firma care împreună cu Nuclearelectrica a înființat compania de proiect care se ocupă de mini-reactoarele nucleare de la Doicești.

Pe această piață de echilibrare, energia s-a tranzacționat în această perioadă și cu 16.000 lei/MWh (3.200 euro / MWh).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro