Uniunea Europeană, în șah la granița estică
Cu cât lași mai mult timp o problemă nerezolvată, riscul de a o scăpa de sub control și de a te expune neprietenilor dispuși să profite de slăbiciunea ta crește exponențial. Cu acest adevăr simplu pare că se confruntă Uniunea Europeană în criza de la granița cu Belarus. În fața șantajului cinic practicat de dictatorul Lukașenko, UE este într-o dilemă morală și strategică greu de rezolvat, dar nu imposibilă.
Agresiunea
Brutalul lider de la Minsk, încurajat cel mai probabil de la Moscova, apasă pe un punct nevralgic al UE, nerezolvat încă din 2015, și anume gestionarea migranților și a refugiaților ce bat la porțile europene. În 2015, bătăile s-au auzit la porțile sudice. De data aceasta bătăile vin de unde ne așteptam mai puțin, respectiv din est. Asta pentru că Lukașenko a decis să se răzbune pentru sancțiunile impuse de UE, după ce a înăbușit feroce opoziția și protestele împotriva regimului său. A decis să facă asta în cel mai cinic mod cu putință, aducând pe calea aerului migranți din Orientul Mijlociu, pe care odată ajunși în Belarus îi îndreptată spre granițele Uniunii. La graniță acești oameni se ciocnesc de grănicerii polonezi sau lituanieni care încearcă să le împiedice intrarea pe teritoriul țărilor lor. Blocați în pădurile din nord-estul Europei, în condiții inumane, în frig și expuși intemperiilor, oamenii nu se mai pot întoarce nici spre Minsk, forțele de securitate bieloruse presându-i să rămână în zona de graniță. Deși continuă de câteva luni deja, situația s-a acutizat în ultima săptămână, când un grup mare de migranți au fost împinși spre granița cu Polonia, unde sunt acum blocați. Condițiile inumane au făcut deja la victime, numărul deceselor ridicându-se deja la peste nouă. O posibilă catastrofă umanitară se întâmplă sub ochii noștri.
Acest scenariu macabru este dublu profitabil pentru dictator și regimul său. Pe lângă faptul că pune o presiune extraordinară pe UE, Lukașenko atrage și fonduri, migranții plătind sume însemnate să ajungă în Belarus, cu promisiunea că vor avea cale deschisă spre Uniunea Europeană, mai ales spre Germania. Liderii europeni și americani au catalogat acțiunile regimului de la Minsk drept trafic de ființe umane, dar asta nu pare să îl descurajeze pe Lukașenko, care și-a petrecut ultimele zile amenințând Uniunea.
Cu toate că numărul de migranți care sunt masați la granița dintre Polonia și Belarus este infim comparabil cu numărul de migranți care treceau pe ruta balcanică în 2015 (este estimat un număr de 3000-4000 de oameni – în 2015, 4000 de migranți ajungeau în fiecare zi în Germania), scenele de la graniță au produs rumoare în toată Europa și au pus pe jar Bruxelles-ul și celelalte capitale europene. Sentimentul indus este de pierdere a controlului și de cetate sub asediu, în timp ce liderii europeni au vorbit în repetate rânduri despre un război hibrid declanșat de Belarus. Situația este cu adevărat gravă, iar liderii politici europeni caută căi de ieșire din această dilemă moral-strategică.
Dilema
Pare că Uniunea Europeană are de ales între respectarea valorilor sale fundamentale, printre care se regăsesc respectarea drepturilor omului și imperativul de a acorda asistență persoanelor aflate în dificultate, și nevoia de a nu ceda șantajului lui Lukașenko, șantaj care se impune pe mai multe paliere.
În primul rând, Lukașenko cere înlăturarea sancțiunilor impuse regimului său. Or, o astfel de schimbare strategică ar aduce Uniunea Europeană în genunchi în fața unor autocrați cinici, (de care vecinătatea noastră nu duce lipsă) care nu vor ezita să folosească acest punct de presiune pentru a răspunde oricărei decizii nefavorabile a Uniunii. Să nu mai vorbim de faptul că orice negociere cu un lider care recurge la astfel de manevre e de negândit în acest moment.
Liderul de la Minsk pare să nu fie deranjat deloc de faptul că migranții aflați pe teritoriul țării sale se regăsesc în situații la limita supraviețuirii. Situația migranților pune însă în gravă dificultate morală Uniunea Europeană, care nu poate întoarce privirea în fața unei potențiale catastrofe umanitare, riscând astfel să își discrediteze valorile. Pe de altă parte, o eventuală acceptare în masă a cererilor de azil n-ar face decât să valideze promisiunile făcute de regimul Lukașenko oamenilor din Orientul Mijlociu care doresc să ajungă în Europa, aducând astfel traficul de persoane la rang de politică de stat.
Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, UE se confruntă și cu probleme interne, relațiile liderilor europeni cu guvernul de la Varșovia, aflat în prim plan în confruntarea cu Belarus, fiind mai mult decât reci. De altfel, Polonia a refuzat asistența agenției UE pentru controlul frontierelor, Frontex (în mod ironic, sediul Frontex se găsește chiar la Varșovia), argumentând că va gestiona situația pe cont propriu. Mai mult, guvernul polonez a declarat stare de urgență în zona graniței și a restricționat accesul medicilor independenți, al asociațiilor umanitare sau al jurnaliștilor în zonă, făcând situația migranților cu atât mai dificilă și ridicând suspiciuni legate de respectarea legislației europene și internaționale.
Iată cum acțiunile unui autocrat cinic și brutal se transformă într-o dilemă greu de rezolvat pentru UE și statele sale membre, o dilemă care ar putea adânci divergențele interne și ar aduce riscuri majore pe plan extern, chiar de escaladare a tensiunilor din vecinătatea estică.
Ce e de făcut?
Sarcina din dreptul liderilor europeni este greu de realizat – rezolvarea crizei umanitare de la granița de est într-un mod care prezervează demnitatea Uniunii, fără a negocia cu Alekandr Lukașenko și fără a da motive altor migranți să urmeze aceeași cale deschisă de regimul de la Minsk.
Răspunsul de până acum al Uniunii s-a rezumat la înăsprirea regimului de sancțiuni împotriva guvernului din Belarus. Chiar zilele astea, miniștrii de externe ai statelor membre decid care va fi natura acestor sancțiuni și împotriva căror entități vor fi îndreptate. Fapt ce l-a înfuriat pe Lukașenko, care observă că strategia sa de a elimina sancțiunile nu aduce rezultatele scontate, ba dimpotrivă, face situația și mai grea pentru Belarus.
Oficiali europeni, printre care și comisarul responsabil de migrație Margaritis Schinas, au călătorit în statele din Orientul Mijlociu pentru a încerca să limiteze fluxul de migranți care iau calea aerului spre Belarus. Eforturile diplomaților pare să fie încununate de un oarecare succes, deși este greu de spus cum se pot controla zborurile spre Belarus într-un mod eficient.
Cu toate acestea, înăsprirea sancțiunilor și negocierile din Orientul Mijlociu nu rezolvă criza umanitară de la graniță, unde 3-4.000 de oameni încă sunt blocați în pădurile înghețate din apropiere de localitatea Kuznica din Polonia. De asemenea, nu există nicio garanție că sancțiunile vor opri acțiunile guvernului de la Minsk, ce este sprijinit de Moscova, cel puțin tacit, în această agresiune asupra granițelor Uniunii.
Uniunea Europeană trebuie să înlăture atât motivația din spatele acțiunilor migranților care au ales să vină pe calea aerului în Belarus sperând să ajungă în UE, cât și motivația din spatele agresiunii liderilor de la Minsk sau Moscova. Acest lucru poate fi realizat printr-un pact anti-șantaj cu țările aliate din regiune, precum Ucraina, Republica Moldova sau Georgia.
Această strategie a fost pentru prima dată propusă de către expertul în migrație de la European Stability Initiative, Gerald Knaus. Acesta argumentează că presiunea strategică pe Uniunea Europeană este foarte periculoasă pentru țările democratice din regiune, care ar suferi cel mai mult dacă liderii europeni se vor așeza la masa negocierilor cu Aleksandr Lukașenko sau Vladimir Putin. Sancțiunile europene sunt una dintre cele mai serioase garanții în fața acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei, și punerea sub semnul întrebării a eficacității acestor sancțiuni vulnerabilizează și mai mult situația acestor țări.
Propunerea este ca migranții de la granița cu Belarus, odată primiți pe teritoriul Uniunii Europene să fie transferați în Ucraina, Republica Moldova sau Georgia, acolo unde vor putea cere azil politic. Desigur, acest lucru se poate face doar în urma unor înțelegeri cu cele trei țări, prin care Uniunea Europeană trebuie să se angajeze să întărească suportul financiar și politic pentru aliații care își oferă sprijinul.
Transferul este legal din punct de vedere al legislației internaționale și ar îndeplini în același timp mai multe obiective. În primul rând, și cel mai important, criza umanitară de la graniță va fi rezolvată înainte să se transforme într-o catastrofă umanitară. În al doilea rând, migranții din Orientul Mijlociu nu vor mai fi dispuși să zboare în Belarus, și să plătească mii de euro, doar pentru a ajunge în final tot în afara Uniunii Europene. În al treilea rând, întărirea relațiilor dintre Uniunea Europeană și țări precum Ucraina, Moldova și Georgia ar fi complet contrară obiectivelor Rusiei, înlăturând astfel imboldul de a sprijini voalat Minskul în această criză.
Desigur, nu este o soluție ideală, însă poate fi o soluție pe termen scurt la o provocare nemaiîntâlnită prin nivelul de cinism și brutalitate atins. Ar putea fi și o oportunitate pentru Uniunea Europeană și pentru statele aliate din vecinătatea estică să își consolideze parteneriatele.
Pe termen lung însă, Uniunea Europeană trebuie să rezolve sursa acestor crize repetate, și anume legislația în domeniul migrației și a azilului, care nu ține cont de faptul că UE este o entitate unde oamenii au libertate de mișcare. Reforma acestei legislații este blocată de ani buni, iar efectele lipsei de unitate în acest domeniu se văd. Adversarii noștri profită și ne pun în dificultate majoră.
INTERVIURILE HotNews.ro