Universitatea Babeș-Bolyai cere Ministerului Educației revizuirea sistemului de alocare a locurilor bugetate: Nu am avut în niciun an locuri neocupate
Universitatea Babeş-Bolyai solicită în continuare revizuirea sistemului de alocare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019, în condiţiile în care, subliniază instituția, locurile aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale au fost ocupate în totalitate în fiecare an, la nivelul de studii la care acestea au fost repartizate, arată un comunicat de presă. Reacția vine după ce ministrul Valentin Popa a spus că sute de locuri bugetate nu sunt folosite de Universitate, după ce studenții de pe aceste locuri au abandonat cursurile sau au fost exmatriculați.
Reprezentanții UBB se declară revoltați de modul de repartizare a locurilor bugetate, precum și de răspunsurile oferite de ministrul Educației Naționale la apelurile publice formulate de universitățile tradiționale din marile centre universitare ale țării şi sunt deciși să conteste decizia Ministerului Educației Naționale și să protesteze împotriva acesteia până când solicitările vor fi soluționate.
„UBB nu a avut în niciun an locuri bugetate rămase neocupate în urma sesiunilor de admitere, astfel încât afirmaţia ministrului Educaţiei Naţionale cu privire la existenţa unui număr de 550 de locuri neocupate la anul II de Master este nefondată. Există locurile bugetate alocate pentru Admitere, pe care le ocupăm întotdeauna şi locurile bugetate rămase libere în urma nepromovării examenelor sau a epuizării perioadei legale de studii bugetate”, afirmă reprezentanţii conducerii UBB, după ceministrul Educației, Valentin Popa, a spus luni într-o declarație de presă că în mai multe universitățăți, printre care și Universitatea București și Babeș-Bolyai din Cluj, mai multe sute de locuri nu sunt folosite de acestea, după ce studenții de pe locuri au abandonat cursurile sau au fost exmatriculați, deși instituțiile au destui studenți cu taxă care le-ar putea ocupa.
Locurile menţionate de ministrul Educaţiei Naţionale ca fiind neocupate sunt tocmai locurile din a doua categorie, aspect firesc pentru orice universitate cu un nivel înalt de calitate a educaţiei şi cercetării, care îşi stabileşte şi standardele în funcţie de acest nivel.
„UBB tinde să devină o universitate de tip world-class, să intre şi să se menţină în galeria universităţilor internaţionale de prim rang, astfel încât noi nu ne raportăm nicidecum la numărul de diplome de absolvire eliberate, ci la calitatea acestora. Este vorba despre nivelul de master, unde specializarea este mai profundă”, mai spun reprezentanţii conducerii UBB, precizând că, acolo unde a fost posibil din punct de vedere legal, locurile rămase libere au fost ocupate prin trecerea studenţilor cu rezultate bune de la taxă la buget.
Studenţii şi angajaţii Universității Babeș-Bolyai au declanşat greva japoneză ca formă de protest faţă de reducerea numărului locurilor bugetate alocate de Ministerul Educației Naționale pentru anul universitar 2018-2019.
Informații de background
- Amintim că HotNews.ro a analizat în exclusivitate modul în care Ministerul Educației a repartizat fiecărei universități locurile cu finanțare de la buget la licență, masterat și doctorat, în comparație cu alocarea de anul trecut.
- Concluzia: doar 9 universități din 56 pierd locuri în 2018-2019, conform repartizării preliminare a granturilor
- Din cele 9, singurele universități care se regăsesc pe listele cu tăieri atât la licență, cât și la master și doctorat sunt universitățile critice cu puterea (adică cele din Consorțiul Universitaria: 1. Universitatea din București, 2. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, 3. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, 4. Universitatea de Vest din Timișoara. ASE, tot parte a Consorțiului, pierde doar la doctorat și licență). La acestea se adaugă 5. Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA) – care încasează pierderi importante pe toate cele 3 linii
- În rest, toate celelalte 47 de universități de stat câștigă locuri în plus sau rămân la același nivel cu anul trecut
Citește și:
- Ministrul Educației: Repartizarea locurilor bugetate ”este preliminara și va fi corectată într-o mică măsură la licență, mai mare la master și relativ considerabilă la doctorat, dar după ce vom vedea admiterea din acest an
- Mircea Dumitru, rectorul Universității din București: Ideea că am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să le redistribuim este o invitație din partea ministrului Educației să încălcăm legea