Sari direct la conținut

Universitatea Babeș-Bolyai, singura universitate din România inclusă în clasamentul Times Higher Education, secțiunea Inginerie și tehnologie

HotNews.ro
Universitatea Babes-Bolyai , Foto: ubbcluj.ro
Universitatea Babes-Bolyai , Foto: ubbcluj.ro

Universitatea Babeș-Bolyai este singura universitate românească inclusă în secțiunea Inginerie & Tehnologie a clasamentului Times Higher Education pentru anul 2019. Clasamentul dat recent publicității cuprinde 903 universități, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca situându-se în intervalul 301-400, potrivit unui comunicat al Universității.

„Această nouă clasare ne arată că există premisele necesare pentru a face față provocărilor perioadei 2021-2027, când tema principală a Programului Cadru la nivelul Uniunii Europene va fi legată de inovare. În acest context, avem în vedere strategii specifice ale căror obiective sunt direct legate de aplicarea unor modele și de atingerea unor performanțe comparabile cu cele ale universităților de top din întreaga lume, universități cu care am dovedit deja că suntem capabili să concurăm în ciuda condițiilor potrivnice cu care se confruntă universitățile românești în ceea e privește susținerea performanței în cercetare. Unul dintre primii pași pe care îi vom face în viitorul apropiat în această direcție vizează lansarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare în Științe Naturale Aplicate, iar modelul la care mă raportez în mod concret este cel utilizat de Oxford University care, păstrându-și profilul tradițional și puternic de art&humanities&social, a reușit să integreze foarte inteligent strategia STEM (Science/Technology/Engineering/ Mathematics), astfel încât a depășit în acest an, în domeniul inginerie&tehnologie, universități de profil”, a afirmat Daniel David, prorectorul Universității Babeș-Bolyai, potrivit unui comunicat al Universității.

Potrivit sursei citate, clasamentul britanic THE este unul dintre cele mai comprehensive și prestigioase clasamente internaționale de clasificare a universităților, luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relația cu mediul socio-economic și internaționalizare.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro