Sari direct la conținut

Universitatea Harvard, zguduită de acuzații de trafic de organe / Directorul morgii Școlii de Medicină a fost inculpat alături de alte 5 persoane

HotNews.ro
Scoala de Medicina a Universitatii Harvard, Foto: Kevin Galvin / Alamy / Profimedia Images
Scoala de Medicina a Universitatii Harvard, Foto: Kevin Galvin / Alamy / Profimedia Images

Directorul morgii Şcolii de Medicină a prestigioasei Universităţi Harvard din SUA, soţia acestuia şi alte patru persoane au fost inculpate miercuri de justiţia federală pentru trafic de organe şi resturi umane, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

„Anumite infracţiuni depăşesc puterea de înţelegere”, a declarat procurorul federal din Pennsylvania, Gerard Karam, citat în comunicatul care anunţă inculpările şi arestările în acest caz.

Cedric Lodge (55 de ani), soţia sa, Denise Lodge (63 de ani), şi alte patru persoane au fost inculpate pentru, între altele, „complicitate la furt şi transport de bunuri furate”, potrivit unui comunicat ce confirmă o informaţie apărută în cotidianul Boston Globe.

Cei doi soţi Lodge şi o a treia persoană, Katrina Maclean (44 de ani), din Massachusetts, au fost arestate miercuri, au anunţat autorităţile.

Detalii șocante în rechizitoriul privind traficul de organe întocmit de procurorii americani

Cedric Lodge este acuzat că a făcut parte, între 2018 şi 2022, dintr-o „reţea naţională de indivizi care cumpărau şi vindeau resturi umane furate de la Harvard şi de la o morgă din Arkansas”, arată justiţia federală.

Lodge „fura organe şi alte părţi din cadavre donate ştiinţei pentru cercetare şi educaţie medicale, înaintea incinerării lor”.

Conform procurorilor, Lodge – care era angajat la Harvard din 1995 – îi lăsa uneori pe potenţialii cumpărători să intre în morga şcolii spre a examina cadavre şi a alege anumite organe. În cele mai multe cazuri, cumpărătorii le revindeau apoi.

„Furtul şi traficul de rămăşiţe umane ating esenţa însăşi a ceea ce face din noi fiinţe umane”, a subliniat procurorul Gerard Karam, denunţând fapte „odioase” şi „îngrozitoare”, şi promiţând justiţie pentru „victime” şi apropiaţii lor.

Reacția Facultății de Medicină a Universității Harvard la acuzațiile aduse fostului său angajat

Într-un e-mail transmis public şi purtând titlul „O trădare odioasă”, decanii facultăţii şi Şcolii de Medicină de la Harvard, George Daley şi Edward Hundert, şi-au exprimat „groaza de a afla că ceva atât de tulburător s-a putut întâmpla într-un campus dedicat îngrijirii altora”.

Cedric Lodge a fost concediat la începutul lunii mai, iar „anchetatorii cred că el a acţionat fără ajutorul cuiva de la Harvard”, au spus responsabilii universităţii, subliniind că celelalte persoane inculpate nu aveau „nicio legătură cu Harvard”.

AFP aminteşte că în Franţa a izbucnit, la sfârşitul lui 2019, un scandal după ce presa a dezvăluit condiţiile îngrozitoare în care erau conservate cadavre donate ştiinţei la Universitatea Paris-Descartes. Mai multe persoane, printre care fostul preşedinte al universităţii, au fost inculpate în acest caz.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro