Cel mai mare festival din România anunță că oferă vouchere de 150 de lei celor ce votează pe 18 mai. „Facem un îndemn civic, indiferent de decizia luată în cabina de vot”

Organizatorii festivalului Untold au anunțat că vor oferi un voucher în valoare de 150 de lei la achiziția abonamentului pentru persoanele care vor merge la vot, pe 18 mai, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut miercuri, pe pagina oficială de Facebook a festivalului. Co-fondatorul celui mai mare festival din România a subliniat, pentru HotNews, că voucherul va fi oferit oricărui votant.
Într-un mesaj postat online, reprezentanții UNTOLD subliniază legătura dintre participarea civică și viitorul fiecărui cetățean: „În democrație, doar tu îți alegi viitorul! Cu fiecare acțiune, cu fiecare decizie. Votul tău = viitorul tău! Mergi la vot pe 18 mai! Oferă un vot pentru viitorul tău, iar noi îți oferim un voucher de 150 LEI la achiziția unui abonament la UNTOLD!”
Voucher pentru orice alegător, indiferent de opțiunea politică
Contactat de HotNews, Edy Chereji, co-fondator UNTOLD Universe, a explicat că inițiativa se adresează tuturor celor care votează, indiferent de preferințele lor politice. Voucherul de 150 de lei va fi acordat doar după ziua votului, în baza unei dovezi simple.
„Noi vrem să oferim acest voucher oricărei persoane care ne va face dovada că, pe 18 mai, a fost la vot, indiferent cu cine votează. Va fi o mecanică foarte simplă, oamenii vor prezenta doar poza cu spatele cărții de identitate pe care apare dovada prezenței la vot pe 18 mai.”
Chereji a precizat că detaliile legate de cum se va intra în posesia voucherelor vor fi anunțate în zilele următoare: „Voucherele vor fi emise după 18 mai, cum e și firesc, ca oamenii să poată face dovada votului.”
Co-fondatorul afirmă că inițiativa are un caracter civic, nu politic: „După cum vedeți, UNTOLD nu spune nimănui cu cine să voteze, ci doar face un îndemn civic de a ieși la vot, iar voucherul va fi oferit oricărui votant, indiferent de decizia pe care o va lua în cabina de vot.”
Cărturești a oferit cărți gratuite celor care au mers la vot
O inițiativă civică similară a avut loc și în ziua alegerilor din 9 iunie 2024, când lanțul de librării Cărturești a oferit câte o carte sau o revistă literară gratuită pentru 15.000 de persoane care au arătat dovada că au votat.
În București, unde au fost distribuite aproape jumătate dintre titluri (7.000), cozile s-au format chiar înainte de deschiderea librăriilor, potrivit Buletin de București.
Cărțile au fost împărțite în funcție de dimensiunea fiecărei locații, iar în unele puncte, stocurile s-au epuizat în mai puțin de o oră. În alte librării, oamenii au mai găsit cărți până după-amiază, în jurul orei 15:00–16:00. Potrivit organizatorilor, cele „câteva zeci de mii de titluri pregătite” s-au epuizat în timp record.