Sari direct la conținut

Unul din grupurile de români blocate pe aeroportul din Dubai a revenit în țară. Alte grupuri au primit sprijin să-și găsească cazare

HotNews.ro
Aglomerație pe aeroportul din Dubai, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Aglomerație pe aeroportul din Dubai, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Unul dintre cele trei grupuri de români blocate pe aeroportul din Dubai, în urma inundațiilor care au afectat Emiratele Arabe Unite și au dus la anularea a zeci de zboruri, a revenit în țară prin intermediul unei curse care a operat din Abu Dhabi. Compania aeriană a asigurat deplasarea cetățenilor români din Dubai la Abu Dhabi, transmite Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.

Cel de-al doilea grup de cetățeni români a fost sprijinit de catre agenția de turism cu care a călătorit în vederea cazării până la identificarea unei soluții pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene, după reluarea acestora.

De asemenea, un al treilea grup de cetățeni români care a solicitat sprijin consular Consulatului General al României la Dubai a fost sprijinit în vederea cazării până la revenirea acestora pe teritoriul României.

Ministerul de Externe mai precizeză că reprezentanții Consulatului General la Dubai, în coordonare cu Centrala MAE, au în atenție situațiile individuale ale cetățenilor români aflați în aeroportul Dubai și intervin în continuare pentru identificarea de soluții pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene. Consulatul General va continua să ofere asistență cetățenilor români până la revenirea acestora pe teritoriul României.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de reprezentanții aeroportului și ai companiilor aeriene, cursele aeriene ar urma să fie reluate pe parcursul acestei zile.

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a acorda atenție și de a respecta instrucțiunile autorităților emirateze pentru evitarea eventualelor riscuri generate de situația cu caracter excepțional existentă pe plan local. Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile emirateze, este preconizată o ameliorare a stării vremii, în continuare fiind întreprinse demersuri pentru reoperaționalizarea pistelor Aeroportului Internațional Dubai.

Până la 259,5 l/m2 de ploaie au căzut marți în teritoriul extrem de arid în care se află Emiratele Arabe Unite, cea mai mare cantitate de când au început măsurătorile, în urmă cu 75 de ani. Agenția de stat WAM a numit ploile de marți „un eveniment meteorologic istoric” care a depășit „orice a fost documentat de la începutul colectării de date în 1949”.

Aeroportul din Dubai, unul dintre cele mai aglomerate pentru călătorii internaționale, a devenit arhiplin în condițiile anulării a numeroase zboruri. Inundațiile au copleșit căile de rulare, blocând circulația aeriană.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro