Unul dintre cei mari cântăreți francezi, acuzat de viol din nou
Flavie Flament a anunțat, vineri, că a depus o plângere pe numele cântărețului Patrick Bruel, în vârstă de 67 de ani, pe care îl acuză că a violat-o în 1991, când jurnalista franceză avea 16 ani, potrivit Le Monde.
În aprilie, Mediapart publicase un material de presă cu acuzațiile mai multor femei la adresa lui Patrick Bruel, printre care și Flavie Flament, care a decis acum să vorbească public despre caz.
„Vorbesc în numele fetei care eram odată, vorbesc în numele celorlalte femei care au ieșit din tăcere, cu curaj, cu greu, și ale căror cuvinte sunt puse la îndoială. Eu le cred”, a spus ea într-o postare pe Instragram.
În octombrie 2016, Flavie Flament povestea în cartea ei, „La Consolation”, că a fost violată la vârsta de 13 ani. Potrivit Le Monde, atunci a fost vorba despre fotograful David Hamilton, pe care jurnalista nu l-a numit în carte.
Patrick Bruel este vizat deja de trei investigații, deschise în Paris, în Saint-Malo și în Belgia.
În 12 martie, și Daniela Elstner, CEO al Unifrance, a depus o plângere pe numele lui Bruel, pe care îl acuză de agresiune sexuală și tentativă de viol.
În 10 mai, zeci de persoane au protestat în fața unui hotel de lux pe care îl deține acesta în L’Isle-sur-la-Sorgue, Vaucluse.

Reacția lui Patrick Bruel după postarea lui Flavie Flament
Avocații cântărețului susțin că el și jurnalista s-au cunoscut în anii 1990, iar relația lor a fost una „episodică”. „Nu a drogat-o niciodată pe Flavie Flament și nu a forțat-o să aibă relații sexuale”, au declarat Christophe Ingrain and Céline Lasek, vineri, pentru AFP.
„Li s-au intersectat drumurile de câteva ori de-a lungul anilor, în special în cadrul programelor de televiziune, dar și în momente private, inclusiv în vacanțe. Flavie Flament l-a invitat, de asemenea, la mai multe programe pe care le-a prezentat, fapt care contrazice complet relatarea ei actuală”, au adăugat cei doi avocați.
În aprilie, tot prin intermediul avocaților săi, Patrick Bruel negase în cadrul unor declarații pentru Le Monde orice „violență”, „brutalitate” sau „coerciție” la adresa diferitelor femei care îl acuzau de agresiune sexuală sau tentativă de viol.