Unul dintre procesele lui Sebastian Ghiță, amânat de instanța supremă până la primirea motivării Curții Constituționale pe completurile specializate
Magistrații instanței supreme au decis luni să amâne pentru 7 octombrie dosarul în care fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, fugar în Serbia, este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului Iulian Bădescu. Instanța supremă a luat această decizie invocând că CCR nu a motivat decizia privind completurile de 3 judecători specializate în fapte de corupție.
Instanța nu a procedat, luni, la audierea martorilor din dosarul în care fostul deputat PSD Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, având în vedere decizia din 3 iulie prin care CCR a stabilit că există conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe completurile de 3, scrie Mediafax. Președintele completului de judecată a anunțat că așteaptă motivarea Curții Constituționale.
Tot în acest dosar, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție din Prahova au fost sancționați deoarece nu au adus martorii citați pentru audieri în dosar. „Cei de la IPJ Prahova au fost sancționați disciplinar pentru neaducerea unor martori din dispoziția instanței supreme”, a anunțat instanța. Măsura a fost solicitată de judecătorul Iulian Dragomir la termenul din 3 iunie.
Următorul termen acordat în acest proces este pentru 7 octombrie.
În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiţă si Iulian Bădescu, cu acuzaţiile de dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, sponsorizat de acesta, o finanţare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei.
Pentru alocarea finanţării, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de afacerist un imobil în Ploiești, în valoarede 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat doar 124.000 de lei.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.