Sari direct la conținut

UPDATE Adrian Streinu Cercel a demisionat din functia de secretar de stat, dupa ce un consilier prezidential l-a acuzat ca "induce panica in populatie". "Am demisionat din motive pur personale"

HotNews.ro

Adrian Streinu Cercel a demisionat din functia de secretar de stat. Demisia sa intervine la mai putin de o luna dupa ce fusese numit in aceasta functie, in ministerul condus de Adriean Videanu, ca interimar.

Demisia lui Adrian Streinu Cercel vine dupa ce Virgil Paunescu, consilier prezidential pe sanatate, l-a acuzat pe acesta ca „induce un sentiment de panica in populatie”.

Prof. Adrian Streinu Cercel a precizat ca a demisionat din motive „pur personale”. Intrebat de presa, la iesirea de la audierile din cadrul Comisiei de Sanatate a Camerei Deputatilor, daca demisia sa este legata de criticile formulate de Administratia Prezidentiala, el a subliniat: „Am demisionat din motive pur personale”.

‘Nu se pune problema importului de vaccinuri’

El a precizat ca, in momentul de fata, nu se pune problema unui import de vaccinuri.

„Vaccinul de la Cantacuzino este de o calitate foarte buna”, a spus el, adaugand ca reactiile adverse sunt mult mai putine decat in cazul unor produse similare si ca numarul de anticorpi generati are valori foarte bune.

In 26 – 27 noiembrie va incepe administrarea acestui vaccin, a precizat Streinu Cercel.

„Cantacuzino si-a facut treaba si e in grafic. (…) S-a miscat extraordinar de bine si nu pot decat sa-i felicit pe colegii de acolo”.

Circulatia virusului este tinuta sub control

Inainte de a-si anunta demisia, Adrian Streinu Cercel a declarat ca „Romania tine sub control circulatia virusului„.

Pana in prezent, in Romania s-au inregistrat 581 de cazuri de infectare cu AH1N1, dintre care 26 in ultimele 24 de ore.

Ambasadorul Ucrainei si ministrul Sanatatii din Republica Moldova au solicitat ajutorul Romaniei pentru combaterea gripei porcine. Cererile au fost avizate pozitiv de ministrul Sanatatii, Adriean Videanu, si de presedintele Traian Basescu, a adaugat Streinu Cercel.

El a aratat ca 30% din structura virusului A(H1N1) este de la virusul gripal porcin, 30% de la virusul gripei aviare si 40% de la virusul gripal uman.

„In ultima perioada, virusul a progresat ca viteza de propagare de la o persoana la alta. Virusul isi creste virulenta pe masura ce face pasaje interumane”, a explicat Streinu Cercel.

In cazul unui scenariu cu o rata de deces de sub 0,1%, Romania ar trebui sa fie pregatita pentru circa 3.300 – 6.000 de decese.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro