Sari direct la conținut

UPDATE Austeritate, dar nu la stat: Indemnizația variabilă a membrilor Consiliilor de administrație ale firmelor Primăriei Sector 3 se menține / Cu cât sunt plătiți acum aceștia

HotNews.ro
Marcel Ciolacu si Robert Negoita, Foto: Inquam Photos / George Călin
Marcel Ciolacu si Robert Negoita, Foto: Inquam Photos / George Călin

Indemnizația variabilă a membrilor Consiliilor de administrație ale firmelor Primăriei Sector 3 se menține, potrivit unor proiecte de hotărâre adoptate marți de Consiliul Local Sector 3. Indemnizația variabilă este de maxim 10% pe an din profitul net al companiei și vine în completarea indemnizației fixe, care este de 15.000 lei net/ pe lună pentru președintele Consiliului de administrație și 2.500 lei pentru restul membrilor CA-ului.

Potrivit proiectelor de hotărâre aprobate, s-a decis aprobarea noilor contracte de mandat ale membrilor Consiliilor de Administrație ale următoarelor societăți unde acționar este Sectorul 3:

  • Algorithm Construcții S3
  • Internet și Tehnologie S3
  • Administrare Active Sector 3
  • Algorithm Residential S3
  • SD3 – Salubritate și Deszăpezire S3

Membrii CA-urilor acestor companii au în prezent indemnizații fixe. Indemnizația fixă lunară a președintelui CA-ului este de 15.000 lei net/lună, aprobată pe 15 iunie 2023, iar a celorlalți membri ai CA-ului 2.500 lei/lună/net, aprobată pe 28 mai 2022. Acestora se adaugă indemnizațiile variabile, aprobate din 2019, și care se mențin în ciuda austerității bugetare cerute de premierul Marcel Ciolacu.

Cât va fi indemnizația variabilă nu știm, cuantumul urmează să fie stabilit ulterior. Știm însă că, potrivit unei hotărâri aprobate de Consiliul Local în 2019, aceasta nu poate depăși 10% din profitul net al companiei respective.

„Componenta variabilă va fi stabilită ulterior printr-un act adițional la contractul de mandat, în baza indicatorilor financiari și nefinanciari care vor fi aprobați printr-o hotărâre de Consiliu Local”, se arată în proiectul de hotărâre.

Membri CA-urilor ajung să câștige mii de euro pe lună de la stat, fiind în mai multe consilii de administrație în același timp.

Cine este în CA-ul companiilor Primăriei Sector 3 și cât au încasat în 2022 din bani publici

Algorithm Construcții S3 are are 3 administratori: Felicia Osiceanu, Tiberiu Alexandru Voicu și Radu Alin Panait. Președintele CA este Radu Alin Panait. Acesta a încasat anul trecut peste 177.000 lei, majoritatea de la stat. Asta înseamnă circa 35.000 de euro.

Internet și Tehnologie S3 are 3 administratori: Florin Alexandru Dumitrescu, Cristina Elena Arghir, Carmen Florina Azoiței. Președintele CA-ului este Cristina Elena Arghir. Aceasta a încasat anul trecut de la stat circa 440.822 lei, adică aproximativ 90.000 de euro.

Administrare Active Sector 3 are 5 administratori, 4 definitivi – Relu Ciprian Necula, George Costin Odorog, Ioana Ruxandra Ciocan , Petre Nedelcu – și 1 administrator provizoriu – Mihaela Irina Barbu. Președintele CA-ului este George Costin Odorog. Acesta a încasat circa 128.400 lei în 2022, de la compania Primăriei Sector 3, peste 25.000 de euro.

Algorithm Residential S3 are 5 administratori, doi definitivi – Ioan Bogdan Mihail, Grosu Mihai Bogdan – și 3 provizorii – Florentin Corbuleanu, Ioan Bîldea și Cătălin Ionuț Dinu. Președintele CA-ului este Florentin Corbuleanu. Acesta a încasat de la stat circa 213.000 lei, – aproximatriv 42.000 de euro – o parte de la compania Primăriei Sector 3, alta de la o companie a Primăriei Sector 5.

SD3 – Salubritate și Deszăpezire S3 are 5 administratori, 3 definitivi – Andrei Grigoraș, Ionuț Adrian Nicolescu, Florentin Corbuleanu – și 2 provizorii – Eugen Marian Dogaru și Elena Pantazică. Președintele CA-ului este Florentin Corbuleanu.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro