UPDATE Aviatia Civila: Nu se pune problema ca spatiul aerian romanesc sa fie inchis * Ministerul Mediului: Norul de cenusa vulcanica va acoperi aproape toata Romania pana marti
Ministerul Mediului si Padurilor a anuntat ca norul de cenusa vulcanica, prezent luni deasupra vestului si nord-vestului Romaniei, va avansa treptat catre est si se va pozitiona, pana marti dimineata la ora 03,00 peste cea mai mare parte a tarii noastre, informeaza un comunicat de presa. Potrivit sefului Directiei de Aviatie Civila din Ministerul Transporturilor, Catalin Radu, nu se pune problema inchiderii spatiului aerian romanesc.
„Ne asteptam ca norul sa ajunga in partea de sud a Romaniei, insa evolutia pe timpul noptii a schimbat cursul si nu se mai pune problema inchiderii spatiului aerian”, a declarat Catalin Radu, citat de Mediafax.
El a precizat ca in prezent sunt inchise spatiile aeriene din Spania, Portugalia, nordul Italiei, Germania si Cehia: „Estimarile arata ca norul se indeparteaza de Europa si se indreapta spre oceanul Atlantic”, a aratat Catalin Radu.
Ministerul a prezentat luni ultimele date privind evolutia norului de cenusa produs de noua eruptie a vulcanului activ de sub ghetarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei.
In conformitate cu ultima actualizare a prognozei elaborate de London Volcanic Ash Advisory (Centrul international de avertizare pentru aviatie, privind cenusa vulcanica), pe parcursul zilei de luni, norul de cenusa vulcanica va avansa treptat catre est si se va pozitiona, pana marti dimineata la ora 03,00 peste cea mai mare parte a tarii noastre.
Conform rezultatului modelului de dispersie si a modelelor atmosferice de prognoza rulate in cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie, specialistii considera ca in urmatoarele 24 de ore nu se vor inregistra depasiri ale valorilor maxime admise ale concentratiilor de poluanti datorate norului de cenusa vulcanica pe teritoriul Romaniei.