Sari direct la conținut

Update: "Coletele" din avioanele din Yemen poarta amprenta organizatiei al-Qaida. Alte 26 de pachete "suspecte" au fost confiscate. Incarcatura putea exploda -oficiali

HotNews.ro

Cele doua „pachete suspecte” gasite la bordul avioanelor din Yemen contineau o cantitate mare de explozibil, tinta fiind doua sinagogi din Chicago, a declarat o sursa apropiata investigatiei, citata de CNN.

Coletul interceptat pe aeroportul din Dubai continea explozibil si un sistem de detonare care „poarta amprenta organizatiilor teroriste ca al-Qaida”, au mai indicat sursele.

Ancheta privind coletele suspecte provenind din Yemen, identificate de echipa de cautare prin intermediul companiei americane de transport aerian FedEx, a aratat ca unul dintre colete era o imprimanta pentru calculator al carei tus continea substante explozibile.

Dispozitivul a fost pregatit in mod profesionist si dotat cu un circuit electric legat de o cartela de telefon mobil, ascunsa in imprimanta.

Presedintele SUA, Barack Obama, a declarat vineri seara ca pachetele suspecte gasite la bordul avioanelor din Yemen contineau explozibil, tinta fiind doua sinagogi din Chicago, mentionand ca este vorba de „o amenintare terorista credibila”.

Update1: Autoritatile yemenite au confiscat sambata 26 de colete suspecte, a declarat o sursa apropiata anchetei, citata de AFP.

Update2: „Sistemul de detonare era functional si incarcatura putea exploda”, a anuntat ministrul britanic de Interne,Theresa May.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro