Sari direct la conținut

UPDATE Comandantul militar al Statului Islamic a fost ranit grav, dar nu este mort – Observatorul Sirian

HotNews.ro
Abu Omar al-Shishani, lider SI, tinta unui atac american, Foto: Captura YouTube
Abu Omar al-Shishani, lider SI, tinta unui atac american, Foto: Captura YouTube

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a spus joi ca liderul militar al Statului Islamic a fost grav ranit, dar este inca in viata, informatiile fiind in contradictie cu oficialii americani, ce au spus ca probabil a fost ucis de un bombardament al SUA, transmite Reuters.

Oficialii SUA au spus marti ca Abu Omar al-Shishani, cunoscut si ca Omar Cecenul si descris de Pentagon drept ‘ministrul de razboi” al gruparii, a fost tinta unei lovituri langa orasul sirian al-Shadadi.

Directorul Observatorului, Rami Abdulrahman, a spus ca acesta a fost ranit, dar nu ucis, si a fost mutat pentru tratament in baza operationala a Statului Islamic din Raqqa.

“Nu a murit”, a declarat Abdulrahman.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului spune ca aduna informatiile de la toate partile implicate in conflict. Reuters precizeaza ca nu a putut verifica independent informatiile.

Cunoscut pentru barba sa rosie si bogata, Omar al-Shishani este considerat unul dintre cei importanti comandanti, daca nu principalul inalt oficial militar al gruparii Statului Islamic. Guvernul SUA oferise 5 milioane de dolari pentru informatii care sa duca la prinderea sa.

Nascut in 1986 in Georgia, cand aceasta era inca parte a URSS, Shishani este cunoscut drept un apropiat consilier al liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi, mai multi apropiati ai acestuia spunand ca se bazeaza foarte mult pe Shishani.

Bombardamentul american a implicat mai multe valuri de aeronave cu si fara pilot, a spus un oficial SUA.

Pentagonul crede ca Shishani a fost trimis la al-Shadadi pentru a impulsiona luptatorii Statului Islamic dupa ce au suferit mai multe infrangeri in zona in fata fortelor arabe si kurde sprijinite de SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro