Sari direct la conținut

UPDATE Digitalizarea statului în contextul COVID-19: Guvernul a amânat ordonanța prin care STS ar putea furniza gratuit semnătură electronică pentru instituțiile publice

HotNews.ro
Semnatura electronica, Foto: Comisia Europeana
Semnatura electronica, Foto: Comisia Europeana

​Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) ar putea deveni furnizor de servicii de certificare calificată destinate exclusiv personalului autorizat din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență care s-a aflat luni pe masa Guvernului, dar care a fost amânat pentru dezbateri suplimentare. „Propunerea era simplă. STS ar deveni furnizor de servicii de semnătură electronică calificată în mod gratuit pentru instituțiile publice, fără a avea monopol fiind unul dintre furnizorii de servicii de semnătură electronică.”, a explicat pentru HotNews.ro Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

  • UPDATE (14:50) Proiectul stârnește deja controverse: în timp ce juristul Bogdan Manolea susține că desemnarea STS ca furnizor de semnătura calificata ar fi o problemă de concurența neloială nu doar pentru furnizorii din România, ci și pentru cei din UE, deputatul USR Cătălin Drulă susține că Guvernul ar trebui să ia exemplul unor țări ca Olanda, Spania, Portugalia, Italia sau Germania, unde autoritățile emit certificate calificate pentru semnătura electronică.
  • UPDATE (16:20) Andrei Nicoară, expert e-guvernare: Serviciul gratuit nu este o problemă de concurență neloială, dar ar trebui parcurse toate etapele de audit impuse de regulamentul eIDAS

Proiectul de OUG prin care STS ar deveni furnizor de semnătură electronică a fost pe agenda ședinței de Guvern din data de 30 martie, dar nu a fost adoptat.

Cotactat de HotNews.ro în legătură cu acest subiect, Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) a spus că „proiectul a fost amanat pentru dezbateri si discuții suplimentare.

Potrivit datelor Comisiei Europene, în România sunt următorii furnizori de servicii de încredere (inclusiv semnătură electronică):

  • AlfaTrust Certification (https://www.alfasign.ro/)
  • Certsign (https://www.certsign.ro/ro/semnatura-electronica)
  • Trans Sped (https://ca.transsped.ro/repository/)
  • Centrul de calcul (www.certdigital.ro)
  • DigiSign (https://digisign.ro/)

Prețurile la care acesția furnizează semnătura electronică variază între 30 de euro și 47 de euro pe an (fără TVA).

De menționat că STS ar fi devenit furnizor de semnătură electronică pentru instituțiile publice și autoritățile centrale nu doar în situații de urgență, precum cea generată acum de pandemia coronavirusului, ci și în condiții de normalitate.

Printre motivele desemnării Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) ca furnizor de servicii electronice calificate se numără și faptul că STS este o autoritate a cărei activitate permite furnizarea acestora, în regim continuu, inclusiv pe întreaga perioadă a desfăşurării unui caz de forţă majoră, spre deosebire de persoanele juridice de drept privat a căror activitate poate fi afectată de întreruperi ale activităţii cauzate de forța majoră.

„Având în vedere necesitatea asigurării continuităţii exercitării puterii legislative şi executive a statului Român, în contextul actual,

Luând în considerare nevoia de respectare strictă a regulilor de distanțare socială și de creare a condițiilor tehnice necesare pentru lucrul de la distanță, în condiții de izolare sau carantină,

Având în vedere necesitatea de certificare, prin servicii de încredere calificate, a documentelor și actelor generate în cadrul și între instituțiile și autoritățile publice în vedere conducerii, coordonării și intervenției în acțiunile de prevenire, limitare și înlăturare a efectelor generate de diferite situații care pot afecta modul de îndeplinire a atribuțiilor acestor entități,

Având în vedere, totodată, beneficiul public generat de implementarea unor mijloace informatice şi de comunicaţii securizate necesare pentru asigurarea desfăşurării proceselor vitale funcţionării statului, cum ar fi procesul legislativ exercitat de către Parlamentul României şi cel executiv exercitat de Guvernul României,

Luând în considerare necesitatea asigurării continuităţii furnizării serviciilor de încredere calificată de către o autoritate a cărei activitate permite furnizarea acestora, în regim continuu, inclusiv pe întreaga perioadă a desfăşurării unui caz de forţă majoră, spre deosebire de persoanele juridice de drept privat a căror activitate poate fi afectată de întreruperi ale activităţii cauzate de forța majoră,

Ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate de către Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, privind crearea condițiilor tehnice care să permită lucrul de la distanță, în condiții de izolare sau carantinare, ar avea consecinţe negative directe asupra exercitării prerogativelor de putere în domeniul legislativ şi executiv, nu doar în contextul actual, ci și ulterior, pe perioada unor evenimente de forţă majoră sau situaţii de urgenţă şi care pot împiedica desfăşurarea activităţilor raportat la starea de normalitate, și întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic. – După art. 3 se introduce un nou articol, art. 3,1, cu următorul cuprins:

”Art. 31. – (1) Se desemnează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să furnizeze servicii de certificare calificată destinate exclusiv personalului autorizat din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii atribuțiilor funcționale.

(2) Autoritatea de reglementare și supraveghere actualizează registrul furnizorilor de servicii de certificare prin adăugarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca furnizor de servicii de certificare calificată destinate exclusiv personalului autorizat din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice.

(3) Prevederile art. 14 alin. (3) lit. b), f) și g) și ale art. 22 nu se aplică serviciilor de certificare calificată furnizate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

(4) Prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (1), Serviciul de Telecomunicații Speciale notifică autoritatea de reglementare și supraveghere cu privire la începerea activităţilor legate de certificarea semnaturilor electronice cu 3 zile înainte de începerea acestora.”

Citește aici integral și Nota de Fundamentare a acestui proiect de OUG.

  • UPDATE Juristul Bogdan Manolea: Desemnarea STS ca furnizor de semnătura calificata ar fi o problemă de concurența neloială nu doar pentru furnizorii din România, ci și pentru cei din UE

Într-un punct de vedere transmis HotNews.ro, Juristul Bogdan Manolea susține că ar fi bine că s-a amânat adoptarea acestei ordonanțe: desemnarea STS ca furnizor de semnătura calificata ar fi o problemă de concurența neloială nu doar pentru furnizorii din România, ci și pentru cei din UE, spune acesta.

Iată ce susține acesta:

„Este foarte bine ca s-a aminat adoptarea OUG-ului prin care STS ar fi devenit furnizor de semnatură calficată, pentru că este o problema cu implicații mult mai largi în cel puțin 3 puncte:

1. În primul rând furnizorii de servicii de încredere sunt recunoscuți la nivel european.

– Asta înseamna pe de o parte ca un cetățean român sau o firmă românească poate să cumpere o semnătură electronică de la orice furnizor din UE care este pe Trusted List, nu doar de la cei 5 din România. Din cunoștințele mele cel puțin 2-3 sunt deja activi pe piața din România (poate mai puțin pe piața de B2C);

– Pe de altă parte desemnarea STS ca furnizor de semnătura calificata ar fi o problemă de concurența neloială nu doar pentru furnizorii din România, ci și pentru cei din UE.

2. În al doilea rând, ADR ar trebui să facă o analiză mai detaliată cu privire la nevoia reală de semnături electronice calificate în rândul administrației publice.

Se poate ca de fapt să fie suficient ca STS să furnizeze semnături electronice avansate (ceea ce poate banuiesc, deja!) si doar să fie nevoie de o clarificare juridică pentru felul cum sunt acceptate aceste semnături dpdv juridic (adică că acestea au o valoare de document autentic sau semnat olograf, după caz). Regulamentul UE EIDAS spune foarte clar că efectul juridic al semnăturii nu este legat de forma electronică sau faptul ca este calificată:

„Unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic (…) doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnăturile electronice calificate.”

3. În fine, în al treilea rând , legea 455/2001 a fost abrogată implicit (cel puțin parțial) de acum 4 ani prin Regulamentul UE EIDAS 910/2014, deci ideea de a amenda o lege ce s-ar putea să nu mai fie în vigoare naște niște probleme deosebite…

Cu toate ca întelegem necesitatea unor OUG-uri în aceasta perioada, este important ca ele sa ofere soluții adecvate pe termen lung – sau sa le limitam aplicarea la starea de urgența. Altfel riscam să ne creem singuri niște bariere false și inutile – cum este ideea ca doar o semnătura calificata este singura cu efecte juridice sau ca declarația de proprie raspundere este valida doar dacă este semnata olograf, fapt deja critica în mod logic – și pe HotNews.ro.”, a declarat Bogdan Manolea, jurist Trusted.ro.

  • Deputatul USR, Cătălin Drulă: Îi reamintesc premierului că în numeroase state europene autoritățile statale emit certificate calificate pentru semnătura electronică

Pe de altă parte, după articolul HotNews.ro, deputatul USR Cătălin Drulă a reacționat pe Facebook precizând că Guvernul ar trebui să adopte acest OUG, subliniind că în țări ca Olanda, Spania, Portugalia, Italia sau Germania autoritățile statale emit certificate calificate pentru semnătura electronică:

„Ideea ca STS să devină furnizor pentru administrația publică de certificate calificate pentru semnatură electronică este una foarte bună și care ar ajuta la digitalizarea accelerată a instituțiilor.

Înțeleg că premierul Orban a amânat, la ultima ședință de guvern, o decizie asupra OUG pe această temă. Sper că nu din cauza lobby-ului exagerat și agresiv de tip “băieți deștepți” al furnizorilor comerciali de semnături electronice.

Îi reamintesc premierului că în numeroase state europene autoritățile statale emit certificate calificate pentru semnătura electronică. Câteva exemple sunt Olanda, Spania, Portugalia, Italia sau Germania.

Sper ca la următoarea ședință de guvern să fie adoptată această OUG!„, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

  • UPDATE (16:20) Andrei Nicoară, expert e-guvernare: Serviciul gratuit nu este o problemă de concurență neloială, dar ar trebui parcurse toate etapele de audit impuse de regulamentul eIDAS

„Generalizarea unor servicii de identitate electronică, oferite astăzi de către STS doar anumitor instituții publice, către orice instituție interesată este oportună. Caracterul calificat al acestora nu este neapărat necesar, mai ales în corelare cu recentul OUG dedicat actelor electronice, însă este util în măsura în care sunt parcurse toate etapele de audit impuse de regulamentul eIDAS. Serviciul gratuit nu este o problemă de concurență neloială, există ca precedent refuzul Consiliului Concurenței de a se opune portalului legislativ gratuit publicat de Ministerul Justiției și procesul subsecvent pierdut de Indaco. Însă reactivarea L455/2001, legea în gravă contradicție cu eIDAS și a cărei abrogare trenează de prea multă vreme, nu este cea mai bună idee, ar fi fost mai potrivită introducerea acestei misiuni în legea de funcționare a STS.„, a declarat pentru HotNews.ro Andrei Nicoară, expert e-guvernare.

  • Guvernul a adoptat luni prin OUG măsuri prin care cetățenii vor putea să depună solicitări online, semnate electronic, către toate instituțiile publice

Amintim și faptul că Guvernul a aprobat luni, printr-o ordonanță de urgență, măsuri care vor permite utilizarea înscrisurilor în formă electronică atât pentru comunicarea în format digital între autoritățile și instituțiile statului, cât și între acestea și persoanele fizice și juridice, precum și asigurarea desfășurării unor procese vitale ale statului prin implementarea mijloacelor informatice și de comunicații securizate. Cetățenii vor putea să depună solicitări online, semnate electronic, către toate instituțiile publice, iar instituțiile publice vor fi obligate să accepte documentele semnate electronic, a precizat luni Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

De notat că până în acest moment, Ordonanța de urgență adoptată luni de Guvern nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial.

Pentru detalii citește:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro