Sari direct la conținut

UPDATE Dragnea anunta ca PSD amana revocarea lui Zgonea pana dupa alegerile locale/ Despre cererea de urmarire penala a lui Corlatean: "Recunosc ca nu ma asteptam, dar discutam si stabilim cum votam"

HotNews.ro
Livu Dragnea, Foto: Agerpres
Livu Dragnea, Foto: Agerpres

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat ca nu se astepta la cererea DNA de urmarire penala pentru fostul ministru de Externe Titus Corlatean, in prezent senator PSD, si ca la nivelul conducerii PSD se va discuta cum vor vota senatorii in plen. De asemenea, Dragnea a precizat ca nu renunta la revocarea lui Valeriu Zgonea de la presedintia Camerei Deputatilor.

Pe de alta parte, Senatul este in vacanta pana dupa alegerile locale.

„Recunosc ca nu ma asteptam la asta, dar discutam si stabilim. Nu cred ca poate sa ajunga la Victor Ponta, nu are de ce, a fost candidat. Nici la mine (sa ajunga dosarul – n.r.). Nu intneleg de ce a ajuns nici la Titus” a declarat Dragnea.

Despre schimbarea lui Valeriu Zgonea de la sefia Camerei:

„Pasul urmator va fi revocarea. Asteptam sa se modifice regulamentul. Categoric, comisia de regulament va propune plenului modificarea regulamentului. Este foarte simplu – sa se puna in acord regulamentul cu decizia Curtii Constitutionale. De ce nu a facut lucrul asta – ca sa fie protejat, acoperit.

Majoritatea deputatilor sunt foarte implicati in campanie si nu suntem foarte siguri ca pot fi prezenti toti la acest vot. De aceea mai ramane acolo (Valeriu Zgonea – n.r.).”

Dragnea nu a facut referire insa la interpretarea Statutului deputatilor si senatorilor prin care PSD ar putea practic sa ceara incetarea mandatului lui Zgonea, ca urmare a „retragerii sprijinului politic.” Detalii aici.

UPDATE 13.20 Dragnea a anuntat, la finalul sedintei conducerii partidului, ca PSD amana procedura revocarii lui Zgonea pana dupa alegerile locale.

„Am vorbit cu domnul secretar (general al PSD – n.r.) Marian Neacsu care m-a informat ca maine depun documentele necesare pentru a se finaliza aceasta procedura, dar realist vorbind e imposibil pana la alegerile locale pentru ca si la deputati va fi la fel ca la senatori pana la alegerile locale. Nu cred ca vor mai putea fi adusi in plen sa fie prezenti toti. Trei saptamani de zile, Zorro se mai joaca putin prin Parlament pana cand il revocam”, a spus Dragnea.

„In partid nu mai exista scandalul Valeriu Zgonea. Valeriu Zgonea pentru PSD e deja istorie. Pentru PSD, poate pentru alte institutii nu. Singura asteptare care mai e in partid e cand va pleca, dar toti militantii nostri sunt preocupati de campania electorala, dupa 5 iunie o sa introducem procedura de revocare care se va finaliza cu revocare”, a mai spus el.

Singura intrebare este cand va pleca. Dupa 5 iunie o sa introducem procedura de revocare care se va finaliza cu revocarea.”

Despre Corlatean: „Titus Corlatean este un om pe care il apreciez si nu cred ca a incalcat legea.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro