UPDATE Judecătorii care i-au achitat pe torționarii lui Gheorghe Ursu au preluat în motivare sentința magistratului care, în 2013, blocase ancheta pe motiv că disidentul ar fi fost, de fapt, „un privilegiat al regimului”
Judecătorii de la Curtea de Apel București preiau în motivarea de achitare a celor doi ofițeri judecați pentru moartea lui Gheorghe Ursu o parte din sentința pronunțată în 2013 de Tribunalul Militar București în care se preciza că e „dificil de considerat” că victima a fost cu adevărat „disident politic”, în condițiile în care a făcut concedii în străinătate, vizitând toată Europa, în timpul comunismului.
Este vorba despre sentința colonelului Gabriel Gunescu, judecătorul Tribunalului Militar Bucureşti care a respins în octombrie 2013 solicitarea fiului disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, de a desfiinţa decizia procurorilor de a nu-l ancheta pe maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, cel care a coordonat anchetarea disidentului înainte de moartea acestuia în 1985.
„Este totuși dificil de considerat că victima a fost un adevărat „disident politic”. Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a țării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiți cetățeni și sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mișcare, etc. De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuși cei care urmau să părăsească definitiv țara, precum și rudele acestora, pe de altă parte, celor plecați ilegal, li se confiscau proprietățile, cei care plecau legal, erau obligați să „vândă” statului comunist la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietățile deținute, iar dacă le înstrăinaseră, erau obligați să le răscumpere și să le vândă statului comunist la valoarea precizată mai sus”, se arăta în motivarea lui Gunescu, citată acum de judecătorii Curții de Apel București (CAB), în motivarea deciziei de achitare a ofițerilor Marian Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați de procurorii militari de infracțiuni contra umanității comise în 1985, atunci când l-au bătut pe Gheorghe Ursu, până ce acesta a rămas fără suflare.
Un alt fragment preluat este cel referitor la faptul că opoziția lui Ursu față de regimul comunist a fost „nesemnificativă”, acesta fiind de fapt „un privilegiat” al regimului.
„Rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-și câștiga mijloacele de existență. În aceste condiții însă, victima, care avea un fiu stabilit legal și definitiv în S.U.A., nu numai că nu a fost dată afară din serviciu, dar a și făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând, practic, țară din Europa nevizitată de acesta, ceea ce este într-o evidentă contradicție cu situațiile descrise mai sus, valabile pentru toți românii de rând. Față de aceste împrejurări, faptele persoanelor care au contribuit la uciderea victimei nu pot fi tratate decât individual (particular), neexistând o intenție sistematică a autorităților la acea dată de aplicare a acestor tratamente, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, „opoziția” victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind și din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”, se arata în motivarea instanței de judecată.
Curtea de apel București a decis în octombrie 2019 achitarea foștilor ofițeri de securitate Vasile Hodiş și Marin Pârvulescu.
Gheorghe Ursu a fost victima Securității la jumătatea anilor 80, după ce a trimis scrisori către Europa Liberă. În plus, el avea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste. Sentința de la CAB nu este definitivă, iar judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor da verdictul final.
Notă: În varianta inițială a textului citatele fuseseră atribuite de Agenția de presă Mediafax judecătorilor Curtii de Apel. În fapt, aceștia le-au preluat dintr-o sentintă anterioară.